(1) Operatorul de distribuție sau operatorul de transport și de sistem nu poate refuza solicitările de racordare la sistem și este obligat să asigure, în limita planurilor anuale de investiții și în condiții de eficiență economică, finanțarea și realizarea lucrărilor de extindere a sistemului de transport sau de distribuție în vederea racordării tuturor solicitanților aflați în perimetrul concesionat, cu excepția solicitanților care au calitatea de producători de biometan, pentru care sunt aplicabile prevederile de la alin. (1³) . Operatorul de distribuție sau operatorul de transport, după caz, întocmește planurile anuale de investiții luând în considerare și solicitările unităților administrativ-teritoriale privind planurile de dezvoltare regională sau locală și de urbanism.

(1¹) Pentru realizarea lucrărilor de extindere a sistemelor de transport/distribuție gaze naturale, operatorii de transport/ distribuție gaze naturale licențiați asigură participarea oricărei societăți autorizate în regim concurențial, transparent și nediscriminatoriu, cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice.

(1²) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și în conformitate cu prevederile reglementărilor ANRE, solicitanții pot asigura finanțarea lucrărilor de extindere a rețelei de transport/distribuție a gazelor naturale, urmând ca operatorul de transport/distribuție să returneze suma finanțată de solicitanți, în condițiile de eficiență stabilite de ANRE. Activele rezultate intră în proprietatea operatorilor licențiați, de la momentul punerii în funcțiune, prin efectul prezentei legi, iar valoarea acestora se recunoaște în tarifele reglementate conform reglementărilor ANRE. Prevederile prezentului alineat nu se aplică solicitanților care au calitatea de producători de biometan.

(1³) Operatorul de distribuție sau operatorul de transport și de sistem nu poate refuza solicitările de racordare la sistem și producătorii de biometan suportă costurile pentru instalația de injecție a biometanului și pentru racordare între facilitatea de producție și obiectivele sistemului din aval, inclusiv a lucrărilor aferente soluției de alimentare precizate în avizul tehnic de racordare.

(2) Abrogat.

(3) Pentru dezvoltarea programelor de alimentare cu gaze naturale a localităților și de extindere/înființare a sistemelor de distribuție a gazelor naturale, autoritățile administrației publice locale și ministerele implicate vor răspunde, în termen de 60 de zile de la primirea solicitărilor operatorului de transport și de sistem, precum și ale operatorilor de distribuție, pentru realizarea planurilor de dezvoltare a sistemelor pe termen mediu și lung.

(4) Abrogat.

(5) Schemele de sprijin pentru finanțarea proiectelor de producere a biometanului, inclusiv a soluției de alimentare prevăzute în avizul tehnic de racordare se instituie prin ministerul de resort cu respectarea legislației naționale și europene în domeniul ajutorului de stat. Eligibilitatea costurilor este condiționată de depunerea cererii de finanțare înainte de demararea lucrărilor la proiect, conform principiului efectului stimulativ. Nu pot beneficia de ajutor de stat întreprinderile care se încadrează în categoria întreprinderilor în dificultate, conform definiției prevăzute în Comunicarea Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate sau în Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat , după caz.

(6) Activele rezultate în urma lucrărilor necesare pentru racordarea dintre facilitatea de producție biometan și obiectivele sistemului de distribuție/sistemului de transport finanțate de către producătorii de biometan sau prin scheme de sprijin, conform soluției de alimentare se predau cu titlu gratuit în exploatarea operatorului de distribuție/operatorului de transport, iar valoarea acestor obiective nu se recunoaște în tarifele reglementate de către ANRE.

(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6) , în situația în care, pentru realizarea soluției de alimentare necesare racordării producătorilor de biometan sunt necesare lucrări care implică înlocuirea unor active aflate în funcțiune, activele rezultate intră în proprietatea operatorilor licențiați, de la momentul punerii în funcțiune, prin efectul prezentei legi, iar valoarea reglementată rămasă neamortizată a activelor înlocuite se recuperează în tarifele reglementate, conform metodologiilor specifice aprobate de către ANRE.

(8) Producătorul de biometan care beneficiază de măsuri de sprijin pentru investiții în conformitate cu alin. (5) nu poate cumula aceste măsuri cu alte scheme de sprijin destinate gazelor naturale, pentru aceleași costuri eligibile, dacă acest cumul conduce la depășirea intensității maxime admise de reglementările europene incidente.

(9) Finanțarea necesară îndeplinirii prevederilor alin. (5) se realizează din fonduri externe nerambursabile și rambursabile.