(1) Orice persoană care deține în proprietate sau în folosință o rețea electrică de distribuție proprie la data intrării în vigoare a prezentei legi este obligată să asigure accesul la rețea, conform reglementărilor autorității competente.

(2) În cazul în care deținătorul rețelei de distribuție a energiei electrice se află în imposibilitatea de a presta serviciul de distribuție sau de a acorda sporul de putere solicitat, pentru utilizatorii racordați la acea rețea, are obligația de a preda rețeaua, în folosință gratuită în exploatare, în termen de 15 zile de la data constatării imposibilității de a presta serviciul de distribuție sau de a acorda sporul de putere solicitat, până la preluarea acesteia cu titlu legal, operatorului de distribuție concesionar, titular de licență în zona în care se află rețeaua electrică respectivă, iar acesta din urmă are obligația de a presta serviciul de distribuție pentru utilizatorii acesteia.

(2¹) În situația prevăzută la alin. (2) în care nu poate fi dovedit dreptul de proprietate asupra rețelei de distribuție a energiei electrice, operatorul de distribuție concesionar, titular de licență în zona în care se află rețeaua electrică respectivă, are obligația de a presta serviciul de distribuție pentru utilizatorii acesteia, până la identificarea proprietarului rețelei în cauză.

(2²) În cazul în care proprietarul unei rețele de distribuție de interes public aflate în zona de concesiune a unui operator de distribuție concesionar intenționează să înstrăineze rețeaua de distribuție sau în situația prevăzută la alin. (2) , acesta are obligația de a face o ofertă de vânzare operatorului de distribuție concesionar, la o valoare justificată care nu poate depăși valoarea netă contabilă a activelor componente. În cazul în care valoarea nu poate fi demonstrată prin documente contabile, proprietarul rețelei poate solicita certificarea valorii acesteia de un expert autorizat independent care ia în considerare și starea tehnică a acesteia.

(2³) Operatorul de distribuție concesionar are obligația de a achiziționa pe criterii de eficiență economică luând în considerație și starea tehnică, conform reglementărilor ANRE, strict elementele de rețea necesare asigurării continuității alimentării cu energie electrică a consumatorilor deja racordați în termen de 120 de zile de la data comunicării de proprietar a valorii de achiziție.

(3) În cazul în care rețeaua electrică de distribuție nu se află în proprietatea operatorului de distribuție, proprietarul rețelei de distribuție are următoarele obligații:

a) cooperează cu operatorul de distribuție în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestuia, furnizându-i toate informațiile relevante;

b) cooperează cu ANRE și cu operatorul de distribuție la stabilirea investițiilor în rețeaua de distribuție, a modalității de finanțare a acestora, precum și a transferului serviciului de distribuție către alt operator de distribuție titular de licență;

c) deține răspunderea privind activele rețelei de distribuție, cu excepția răspunderii privind atribuțiile operatorului de distribuție;

d) facilitează finanțarea eventualelor extinderi ale rețelei, cu excepția investițiilor pentru care și-a dat acordul să fie finanțate de către orice parte interesată, inclusiv de către operatorul de distribuție.