(1) Prin hotărâre a Guvernului, pentru rațiuni legate de siguranța alimentării cu energie electrică, se poate acorda acces garantat la rețelele electrice pentru energia electrică produsă în centrale electrice care utilizează combustibili din producția internă, dar numai pentru cantități anuale corespunzătoare unei energii primare de maximum 15% din cantitatea totală de combustibil echivalent, necesară pentru a produce energia electrică aferentă consumului brut final al țării.

(2) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc, în colaborare cu alte instituții și autorități ale statului competente în domeniu, măsurile obligatorii pentru toți operatorii economici din sectorul energiei electrice, indiferent de forma de proprietate, în vederea menținerii producției și furnizării continue a energiei în perioada sezonului rece, precum și orice alte măsuri privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a SEN.

(3) În vederea asigurării siguranței în funcționarea SEN, în baza evaluărilor de adecvanță efectuate de operatorul de transport și de sistem, autoritățile competente pot lua măsurile necesare în vederea dezvoltării și implementării unor mecanisme de asigurare a capacităților energetice pentru a atinge nivelul dorit de adecvanță cu respectarea și în mod corelat cu prevederile specifice din cadrul reglementărilor europene și naționale în vigoare.

(4) În cazul unor situații neașteptate de criză pe piața de energie și în cazul în care este amenințată siguranța fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalațiilor ori integritatea sistemului, operatorul de transport și de sistem propune ANRE și ministerului de resort adoptarea unor măsuri de siguranță.

(5) Măsurile de siguranță prevăzute la alin. (4) trebuie să afecteze cât mai puțin buna funcționare a pieței interne europene și să se rezume strict la remedierea situației de criză care lea generat.

(6) Punerea în aplicare a măsurilor de siguranță prevăzute la alin. (4) se face prin hotărâre a Guvernului, inițiată de ministerul de resort.

(7) Ministerul de resort notifică, în regim de urgență, celorlalte state membre ale Uniunii Europene, precum și Comisiei Europene măsurile de siguranță adoptate în fiecare caz.