Președintele autorității competente dispune, prin decizie, efectuarea de investigații, potrivit prevederilor art. 86 , de către personalul propriu împuternicit în acest sens, din oficiu sau ca răspuns la o plângere înregistrată la autoritatea competentă, formulată de către o persoană fizică ori juridică afectată în mod real și direct de o potențială încălcare a prevederilor prezentului titlu, numai în domeniile în care ANRE are competența de investigare potrivit legii.