(1) Constituie contravenții următoarele fapte:
1. desfășurarea de către persoane fizice ori juridice de activități și/sau prestări de servicii în sectorul energiei electrice fără a deține licență ori autorizație de înființare conform prevederilor prezentei legi și ale regulamentului prevăzut la art. 9 alin. (4) ;
2. proiectarea, executarea și verificarea instalațiilor electrice fără atestat și/sau autorizație;
3. nerespectarea normelor tehnice emise de către ANRE;
4. nerespectarea condițiilor de valabilitate asociate atestatelor emise de ANRE;
4¹. nerespectarea condițiilor de valabilitate asociate licențelor/autorizațiilor emise de ANRE;
5. nerespectarea reglementărilor tehnice și/sau comerciale emise de ANRE, inclusiv pe cele privind furnizarea energiei electrice la clienții finali;
5¹. nerespectarea reglementărilor emise de ANRE privind acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice;
5². nerespectarea reglementărilor emise de ANRE privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public;
5³. nerespectarea ordinelor și deciziilor ANRE, altele decât cele prevăzute la contravențiile din cuprinsul prezentului articol;
5⁴. nerespectarea oricărei decizii cu forță juridică obligatorie a ACER;
6. refuzul de a permite efectuarea de acțiuni de control dispuse de ANRE, precum și obstrucționarea acesteia în îndeplinirea atribuțiilor sale;
7. nefurnizarea/neprezentarea datelor, documentelor și/sau informațiilor solicitate în termenele stabilite de ANRE sau furnizarea/prezentarea incompletă ori eronată a acestora, precum și/sau nerealizarea măsurilor la termenele dispuse de ANRE și/sau refuzul nejustificat de a da curs convocării adresate de ANRE;
8. refuzul nejustificat de a acorda acces oricărui solicitant la rețele de interes public;
9. furnizarea de către operatorul de distribuție sau operatorul de transport și de sistem a unor informații incomplete ori eronate necesare pentru accesul la rețea;
10. neasigurarea de către operatorul de distribuție sau operatorul de transport și de sistem a unui tratament nediscriminatoriu între utilizatorii rețelei electrice;
11. întârzierea nejustificată în racordarea/alimentarea cu energie electrică a clienților sau în realimentarea acestora după întrerupere, precum și propunerea unor soluții de racordare, altele decât cele optime din punct de vedere tehnic și cu costuri minime, conform actelor normative în vigoare și reglementărilor emise de ANRE;
12. punerea sub tensiune a instalațiilor electrice fără a exista încheiat contract de furnizare a energiei electrice, precum și/sau fără a exista montat un grup de măsurare a energiei electrice, după caz;
13. Abrogat.
14. sistarea nejustificată a alimentării cu energie electrică a clienților;
15. nerespectarea prevederilor standardelor de performanță referitoare la serviciile publice de transport și distribuție, precum și la activitatea de furnizare din sectorul energiei electrice;
16. nerespectarea prevederilor clauzelor obligatorii din contractele-cadru emise de ANRE;
17. nerespectarea prevederilor legale privind schimbarea furnizorului de energie electrică;
18. divulgarea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial privind operațiunile comerciale de către operatorul de transport și de sistem, de operatorii de distribuție sau de operatorul pieței de energie electrică, inclusiv a celor privind toate tranzacțiile din cadrul contractelor de furnizare de energie electrică și/sau al instrumentelor financiare derivate din sectorul energiei electrice, cu excepția cazului în care acestea sunt solicitate de autoritățile competente;
19. nerespectarea cerințelor de independență a operatorului de distribuție ori a operatorului de transport și de sistem și/sau a reglementărilor privind controlul direct ori indirect asupra unor întreprinderi din sectorul producerii, furnizării, distribuției sau transportului de energie electrică;
20. nerespectarea de către furnizorul de ultimă instanță a obligației de a asigura serviciul universal clienților, conform dispozițiilor prezentului titlu;
21. nerespectarea de către producători a obligațiilor care le revin potrivit art. 6 lit. p) și art. 28;
22. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem a reglementărilor privind ordinea de merit în piața de echilibrare, privind dispecerizarea instalațiilor de producere și/sau utilizarea interconexiunilor cu celelalte sisteme;
23. neprezentarea de către operatorul de transport și de sistem, în vederea aprobării de către ANRE, a planului de dezvoltare a rețelei de transport, la termenele stabilite prin reglementările în vigoare;
24. practicarea de prețuri sau tarife neaprobate de către ANRE, pentru activitățile reglementate;
25. nerespectarea reglementărilor emise de ANRE privind stabilirea prețurilor și tarifelor;
26. nerespectarea reglementărilor privind separarea contabilă a activităților desfășurate de către operatorii economici titulari de licență în sectorul energiei electrice;
27. nepublicarea și neactualizarea, pe pagina proprie de web, a datelor tehnice și comerciale prevăzute de reglementări de către participanții la piața de energie electrică;
28. refuzul clienților finali de a permite accesul la grupurile de măsurare, precum și la instalațiile aflate în patrimoniu și/sau în gestiunea operatorului de distribuție ori a operatorului de transport și de sistem;
29. executarea de săpături sau de lucrări de orice fel în zonele de protecție a rețelelor electrice fără avizul de amplasament al operatorului de transport și de sistem/distribuție și/sau fără respectarea condiționărilor/limitărilor prevăzute în acesta;
30. interzicerea/împiedicarea de către persoane fizice sau juridice a exercitării drepturilor prevăzute de prezenta lege, de acces, uz și servitute ori de restrângere a unor activități, cu ocazia efectuării lucrărilor de retehnologizare, reparații, revizii, intervenții la avarii, investiții, mentenanță și/sau racordare de noi utilizatori și pentru defrișare sau a tăierilor de modelare, pentru crearea și menținerea distanței regulamentare față de rețelele electrice
31. utilizarea de către un terț a componentelor rețelelor electrice de distribuție/transport în alte scopuri decât cele prevăzute de legislația din sectorul energiei electrice fără încheierea unui contract în acest sens cu deținătorul de drept al acestora;
32. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem a obligațiilor prevăzute la art. 49 alin. (2) , (3) și (6) din Regulamentul (UE) 2019/943;
33. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem și de către ceilalți participanți la piață a obligațiilor prevăzute la art. 50 alin. (1)-(6) din Regulamentul (UE) 2019/943;
34. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem și de către ceilalți participanți la piață a obligațiilor prevăzute la art. 16 din Regulamentul (UE) 2019/943;
35. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem a obligațiilor prevăzute la art. 50 alin. (7) din Regulamentul (UE) 2019/943;
36. nerespectarea prevederilor art. 38 alin. (2) lit. c) și d) și ale art. 48 alin. (2) lit. d) și e) privind stabilirea programului de conformitate și a agentului de conformitate;
37. nerespectarea de către proprietarul rețelei de transport a obligațiilor ce îi revin în temeiul prezentului titlu;
38. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem a obligațiilor prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. c) ;
38¹. nerespectarea de către operatorii de distribuție a prevederilor art. 51 alin. (3⁷) ;
39. nerespectarea de către furnizori sau operatori de distribuție, după caz, a obligațiilor prevăzute la art. 57 alin. (1) și la art. 58 alin. (2) ;
39¹. nerespectarea de către operatorii de distribuție, după caz, a obligațiilor prevăzute la art. 45 alin. (10) ;
39². nerespectarea de către furnizori a obligațiilor prevăzute la art. 57 alin. (15) ;
40. nerespectarea de către furnizori/operatori de rețea a drepturilor clienților finali prevăzute la art. 62 alin. (1) , cu excepția celor precizate la art. 62 alin. (1) lit. a) , f) , h) , j) , k) și l) ;
41. nerespectarea de către participanții la piață a obligațiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 4 și 15 din Regulamentul (UE) nr. 1.227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie, așa cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2024/1.106 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.227/2011 și (UE) 2019/942 în ceea ce privește îmbunătățirea protecției Uniunii împotriva manipulării pieței în cadrul pieței angro de energie;
42. nerespectarea de către participanții la piață a obligațiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 3 și art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1.227/2011, cu modificările și completările ulterioare;
42¹. nerespectarea de către participanții la piață a obligațiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 8 și art. 9 din Regulamentul (UE) nr. 1.227/2011, cu modificările și completările ulterioare;
43. nerespectarea de către furnizori sau operatori de rețea, după caz, a obligațiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 36 alin. (7) lit. s) , art. 45 alin. (1) lit. a) și art. 57 alin. (11) ;
44. nerespectarea de către operatorul pieței de energie electrică a reglementărilor comerciale emise de ANRE.
45. refuzul operatorilor de distribuție concesionari de a prelua rețeaua electrică potrivit obligației prevăzute la art. 46 alin. (2) și (2²) ;
46. nerespectarea prevederilor art. 57 alin. (6) și (6¹) ;
47. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem al energiei electrice și de către operatorii rețelelor de distribuție a energiei electrice a programelor de mentenanță și investiții, la termenele și în condițiile stabilite prin reglementările ANRE.
48. nerespectarea prevederilor art. 28 lit. b¹) și c) .
49. refuzul participanților la piața angro de energie electrică de a permite efectuarea de acțiuni de investigație și/sau inspecție inopinată în spațiile ce aparțin operatorilor economici sau asociațiilor de operatori economici care își desfășoară activitatea în domeniul energiei electrice pe care aceștia le dețin legal și/sau își desfășoară activitatea și la domiciliul, terenurile sau mijloacele de transport aparținând reprezentanților legali, administratorilor, directorilor și altor angajați ai operatorilor economici ori asociațiilor de operatori economici supuși investigației ce urmează a fi inspectate sau de a pune la dispoziție echipamentele electronice pe care sunt stocate sau arhivate datele și informațiile ce fac obiectul investigației;
50. nefurnizarea datelor și informațiilor, furnizarea de date și informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare, ca urmare a solicitărilor ANRE, realizate în temeiul prevederilor art. 85 și art. 86 alin. (1) lit. c) și d) și alin. (3) ;
51. nerespectarea de către participanții la piață și operatorul de transport și de sistem a cerințelor prevăzute în regulamentele europene, altele decât cele menționate la pct. 32-35 , 41 și 42 ;
52. nerespectarea de către participanții la piață și operatorul de transport și de sistem a cerințelor privind transparența prevăzute în reglementările ANRE, precum și în regulamentele europene, cu excepția Regulamentului (UE) nr. 1.227/2011;
53. nerespectarea de către operatorul de distribuție a termenului privind racordarea prevăzut la art. 51 alin. (3²) ;
54. nerespectarea de către furnizor, în relația cu clientul final noncasnic, a prevederilor art. 57 alin. (7) ;
55. nerespectarea de către furnizor, în relația cu clientul final casnic, a prevederilor art. 57 alin. (7) ;
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează astfel:
1. în cazul persoanelor fizice, după cum urmează:
a) cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei, pentru cele prevăzute la pct. 2 , 11 , 13 , pct. 26-31 ;
b) cu amendă de la 2.000 lei până la 4.000 lei, pentru cele prevăzute la pct. 3-7 , 9 , 12 , pct. 14-17 , 21 , 24 și 25 ;
c) cu amendă de la 4.000 lei până la 8.000 lei, pentru cele prevăzute la pct. 1 , 8 , 18 și 36 ;
d) cu amendă de la 20.000 lei până la 50.000 lei, pentru cea prevăzută la pct. 45 ;
e) cu amendă de la 10.000 lei până la 50.000 lei, pentru cele prevăzute la pct. 49 și 50 .
f) cu amendă de cel puțin 5.000.000 euro, pentru cele prevăzute la pct. 42 ;
g) cu amendă de cel puțin 1.000.000 euro, pentru cele prevăzute la pct. 41 ;
h) cu amendă de cel puțin 500.000 euro, pentru cele prevăzute la pct. 42¹ .
1¹. Valoarea amenzilor prevăzute la pct. 1 lit. f)-h) nu depășește 20% din venitul anual din anul calendaristic precedent. În cazul în care persoana a obținut, în mod direct sau indirect, beneficii de natură financiară realizate ca urmare a încălcării, valoarea amenzii trebuie să fie cel puțin egală cu beneficiul obținut.
2. în cazul persoanelor juridice, după cum urmează:
a) cu amendă de la 5.000 lei până la 100.000 lei, pentru cele prevăzute la pct. 2 , 6 , 7 , 9 , 11-14 , 16 , 17 , 23 , 25 , 27-31 , 39 și 44 ;
b) cu amendă de la 10.000 lei până la 200.000 lei, pentru cele prevăzute la pct. 1 , 3-5³ , 8 , 10 , 15 , 18 , 20 , 22 , 26 , 36 și 53 ;
c) cu amendă de la 20.000 lei la 400.000 lei, pentru cele prevăzute la punctele 4¹ , 5⁴ , 24 , 37 , 38 , 38¹ , 39² , 40 și 54 ;
d) cu amendă cuprinsă între 5% și 10% din cifra de afaceri anuală, pentru cele prevăzute la pct. 19 , 21 , 43 , 45-47 .
e) cu amendă de la 1% la 5% din cifra de afaceri anuală a persoanei juridice contraveniente realizată din activitatea licențiată, în anul financiar anterior sancționării, pentru faptele prevăzute la pct. 32-35 , 51 și 52 ;
f) cu amendă de la 1% la 3% din cifra de afaceri anuală a persoanei juridice contraveniente realizată din activitatea licențiată, în anul financiar anterior sancționării faptei, pentru cele prevăzute la pct. 49 și 50 ;
g) cu amendă minimă de 15% din cifra de afaceri anuală totală din exercițiul financiar precedent aplicării sancționării, pentru cele prevăzute la pct. 42 ;
h) cu amendă între 2% și 10% din cifra de afaceri a anului anterior aplicării sancționării, pentru cea prevăzută la pct. 48 .
i) cu amendă de la 100.000 lei până la 1.000.000 lei, pentru cea prevăzută la pct. 39¹ .
j) cu amendă minimă de 2% din cifra de afaceri anuală totală din exercițiul financiar precedent aplicării sancționării, pentru cele prevăzute la pct. 41 ;
k) cu amendă minimă de 1% din cifra de afaceri anuală totală din exercițiul financiar precedent aplicării sancționării, pentru cele prevăzute la pct. 42¹ .
3. Valoarea amenzilor prevăzute la pct. 2 lit. g) , j) și k) nu depășește 20% din cifra de afaceri anuală a persoanei juridice în cauză în exercițiul financiar precedent. În cazul în care persoana juridică a obținut, în mod direct sau indirect, beneficii de natură financiară realizate ca urmare a încălcării, valoarea amenzii administrative trebuie să fie cel puțin egală cu beneficiul obținut.
(2¹) Abrogat.
(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către:
a) reprezentații împuterniciți ai ANRE pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) pct. 1-27 și 32-54 ;
a¹) reprezentații împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, pentru contravenția prevăzută la alin. (1) pct. 55 , conform prevederilor legale în materia protecției consumatorilor;
b) reprezentanții împuterniciți ai consiliilor locale, în cazul contravenției prevăzute la alin. (1) pct. 29 ;
c) polițiști, jandarmi sau polițiști locali, împreună cu reprezentanții împuterniciți ai operatorilor de rețea, în cazul contravențiilor prevăzute la alin. (1) pct. 28 , 30 și 31 .
(4) Pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) , cu excepția celor prevăzute la pct. 19 , 21 , 42 , 43 , 45-47 , 48 și 54 , săvârșite în mod repetat de persoanele juridice, autoritatea de reglementare aplică o amendă cuprinsă între 1% și 5% din cifra de afaceri anuală a persoanei contraveniente.
(4¹) Pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) pct. 42 , 48 și 54 săvârșite în mod repetat de persoanele juridice, autoritatea de reglementare retrage licența persoanei contraveniente în urma unei hotărâri judecătorești definitive.
(4²) Prin contravenție săvârșită în mod repetat se înțelege săvârșirea de cel puțin două ori a aceleiași fapte contravenționale, în decursul a 12 luni consecutive.
(5) Prin cifra de afaceri anuală se înțelege cifra de afaceri a persoanei juridice contraveniente realizată din activitatea licențiată, în anul financiar anterior sancționării faptei. În cazul în care, în anul financiar anterior sancționării, întreprinderea nu a înregistrat cifră de afaceri sau aceasta nu poate fi determinată, va fi luată în considerare cea aferentă anului financiar în care contravenientul a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referință pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancțiunii. În ipoteza în care nici în anul anterior anului de referință pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancțiunii contravenientul nu a realizat cifră de afaceri, va fi luată în calcul ultima cifră de afaceri înregistrată. Dacă contravenientul este persoană juridică nou-înființată, care nu a înregistrat cifra de afaceri în anul anterior sancționării, acesta va fi sancționat cu amendă contravențională de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.
(5¹) Prin excepție de la prevederile alin. (5) , în cazul contravențiilor prevăzute la alin. (1) pct. 41 , 42 , 42¹ , cifra de afaceri luată în considerare la stabilirea și individualizarea sancțiunii este cifra de afaceri anuală totală din exercițiul financiar precedent sancționării. În cazul în care, în anul financiar anterior sancționării, întreprinderea nu a înregistrat cifră de afaceri sau aceasta nu poate fi determinată, va fi luată în considerare cea aferentă anului financiar în care contravenientul a înregistrat cifră de afaceri, an imediat anterior anului de referință pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancțiunii. În ipoteza în care nici în anul anterior anului de referință pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancțiunii contravenientul nu a realizat cifră de afaceri, va fi luată în calcul ultima cifră de afaceri înregistrată. Dacă contravenientul este persoană juridică nou-înființată, care nu a înregistrat cifră de afaceri în anul anterior sancționării, acesta va fi sancționat cu amendă contravențională de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.
(6) Abrogat.
(7) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
(8) Prin excepție de la prevederile alin. (7) , dreptul ANRE de a aplica sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (1) pct. 32-35 , 41 , 42 , 51 și 52 se prescrie în termen de 36 de luni de la data săvârșirii faptei. În cazul contravențiilor continue, termenul curge de la data încetării ultimului act/fapt material constitutiv al contravenției.
(8¹) Cursul termenului de prescripție a dreptului ANRE de a aplica sancțiuni se întrerupe prin comunicarea deciziei privind efectuarea investigației și/sau a oricărui act emis în legătură cu investigația declanșată, comunicat operatorului economic investigat.
(8²) În situația prevăzută la alin. (8¹) , termenul de prescripție a dreptului ANRE de a aplica sancțiuni va expira cel mai târziu în ziua în care se împlinește perioada egală cu dublul termenului de prescripție aplicabil pentru săvârșirea încălcării în cauză.
(9) Prin excepție de la dispozițiile alin. (2) pct. 2 în privința contravențiilor săvârșite de persoane nerezidente, cifra de afaceri la care se aplică amenda se înlocuiește cu veniturile obținute în România de către contravenient și înregistrate în situațiile financiare individuale ale acestuia.
(10) Dacă în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei președintelui ANRE de finalizare a investigației, potrivit prevederilor prezentei legi, operatorul economic sau asociația de operatori economici în cauză nu se conformează măsurilor dispuse, autoritatea competentă poate aplica amenda maximă prevăzută la alin. (2) pct. 2 .