(1) Pentru interesul manifestat în procesul educativ și pentru participarea activă la activitățile organizate în centru, precum și pentru un comportament adecvat față de celelalte persoane internate și față de personalul centrului, se pot acorda următoarele recompense:

a) ridicarea unei măsuri disciplinare aplicate anterior;

b) suplimentarea numărului convorbirilor on-line;

c) suplimentarea drepturilor la pachete și/sau vizite;

d) trimiterea în tabere și excursii organizate de centru sau în colaborare cu alte instituții ori organizații;

e) învoirea, cu o durată de maximum 24 de ore, în localitatea în care este situat centrul;

f) învoirea, la sfârșit de săptămână, cu o durată de maximum 48 de ore, în localitatea de domiciliu a persoanei internate;

g) învoiri în familie, în timpul vacanțelor școlare, pe o perioadă de cel mult 15 zile, dar nu mai mult de 45 de zile pe an;

h) învoirea pentru motive umanitare, pe o durată de cel mult 10 zile.

(2) Recompensele prevăzute la alin. (1) se acordă de către consiliul educativ sau de comisia prevăzută la art. 146 , la propunerea personalului care desfășoară activități directe cu persoanele internate, cu excepția învoirilor care depășesc 48 de ore, care se acordă de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, la propunerea consiliului educativ sau a comisiei prevăzute la art. 146 .