(1) Parlamentul adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
(2) În cazul în care legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate de către Parlament până cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care se referă proiectul de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de urgență.
(2¹) Parlamentul va lua în dezbatere numai amendamentele prin care se propun modificări sau completări la proiectul legii bugetare anuale și la anexele la acesta, la creditele bugetare și/sau de angajament prezentate de Guvern în structura prevăzută de art. 36 alin. (1) .
(3) În timpul dezbaterilor nu pot fi aprobate amendamente la legile bugetare anuale, care determina majorarea nivelului deficitului bugetar.
(3¹) Modificarea creditelor bugetare și/sau de angajament, ca urmare a amendamentelor propuse potrivit prevederilor alin. (2¹) , se face numai prin redistribuiri de sume între subdiviziuni ale clasificației bugetare.
(4) Parlamentul adopta legile contului general anual de execuție.