(1) Bugetele de venituri și cheltuieli pentru activitățile finanțate integral din venituri proprii se întocmesc o data cu bugetul instituției publice de care aparțin și se aproba o data cu bugetul acesteia, în condițiile art. 16 .
(2) Veniturile și cheltuielile activităților finanțate integral din venituri proprii se grupează pe baza clasificației bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor Publice.
(3) În situația nerealizării veniturilor prevăzute în bugetele activităților finanțate integral din venituri proprii cheltuielile vor fi efectuate în limita veniturilor realizate.
(4) Excedentele anuale rezultate din execuția bugetelor de venituri și cheltuieli ale activităților finanțate integral din venituri proprii se reportează în anul următor, cu aceeași destinație.