(1) Unitățile de învățământ de stat au personalitate juridică, dacă se organizează și funcționează, după caz, astfel:

a) cu minimum 500 de elevi;

b) cu minimum 500 de elevi, preșcolari și/sau antepreșcolari;

c) cu minimum 250 de preșcolari și/sau antepreșcolari;

d) cu minimum 200 de antepreșcolari;

e) cu minimum 300 de elevi, în cazul unităților de învățământ postliceal;

f) cu minimum 50 de elevi sau minimum 50 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în unitățile administrativ-teritoriale în care numărul total al beneficiarilor primari nu se încadrează în prevederile alin. (1) , se organizează o singură unitate de învățământ cu personalitate juridică.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , unitățile de învățământ liceal care școlarizează pe filiera vocațională cu profil pedagogic, profil artistic sau profil sportiv pot funcționa cu personalitate juridică și cu efective mai mici de elevi.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , unitățile de învățământ care școlarizează pe filiera vocațională cu profil teologic, la cererea cultelor recunoscute de stat, precum și unitățile de învățământ special, la cererea părinților/ reprezentanților legali, pot funcționa cu personalitate juridică și cu efective mai mici de elevi.

(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , liceele tehnologice cu profil preponderent agricol și silvic, precum și liceele care școlarizează peste 75% din numărul de elevi în sistem dual pot funcționa cu personalitate juridică și cu efective mai mici de elevi.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, la cererea ministerului/instituției de resort, pot funcționa cu efective mai mici de elevi și cu menținerea personalității juridice.

(6) Autoritățile administrației publice locale, în baza avizului conform al DJIP/DMBIP, aprobă organizarea, funcționarea și, după caz, desființarea unor structuri ale unității de învățământ, fără personalitate juridică.

(7) Antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din zonele izolate, în care nu pot fi organizate structuri de învățământ, au dreptul la orar adaptat posibilității de deplasare a acestora la unitatea de învățământ preuniversitar cea mai apropiată, cu respectarea interesului superior al copilului/elevului.

(8) Pe raza unei unități administrativ-teritoriale unde funcționează mai multe unități de învățământ cu predare în limba română sau în limba unei minorități naționale, cel puțin una dintre acestea, pentru fiecare limbă de predare, are personalitate juridică și cu efective mai mici de elevi, în conformitate cu o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației.

(9) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , unitățile de învățământ de nivel gimnazial sau liceal, cu predare în limba română sau cu predare în limbile minorităților naționale, unice în municipiu, oraș sau comună, funcționează cu personalitate juridică indiferent de efectivul de elevi.