(1) Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație de nivel universitar se supune procesului de evaluare în vederea acreditării, în condițiile legii.

(2) Acreditarea presupune parcurgerea a două procese succesive:

a) autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a organiza admitere la studii și de a desfășura proces de învățământ;

b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a) , și dreptul de a organiza, după caz, studii de scurtă durată, de licență, de masterat, de doctorat, studii postuniversitare și de formare profesională a adulților și examene de finalizare a acestor studii, precum și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educației.

(3) Evaluarea externă a calității educației, în vederea acreditării, se realizează, distinct, pe fiecare ciclu de studii, după cum urmează:

a) pentru fiecare program de studii din cadrul ciclului de studii universitare de scurtă durată;

b) pentru fiecare program de studii din cadrul ciclului de studii universitare de licență;

c) pentru fiecare domeniu de studii universitare de masterat;

d) pentru fiecare domeniu de studii universitare de doctorat.

(4) Programele de studii postuniversitare, inclusiv de formare profesională a adulților, se supun evaluării externe în vederea acreditării, la nivel de domeniu, având în vedere domeniile de licență sau masterat în vigoare.