(1) Minorilor cetățeni români care nu se află în una dintre situațiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulație în străinătate li se eliberează pașapoarte simple electronice în următoarele condiții:
a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal ori în temeiul ordonanței președințiale date în condițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , cu modificările ulterioare, prin care instanța a dispus cu privire la exercitarea autorității părintești;
b) în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, la cererea acestuia, numai cu acordul ambilor părinți, al părintelui supraviețuitor, al părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, al părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, al reprezentantului legal ori în temeiul ordonanței președințiale date în condițiile Legii nr. 134/2010, republicată , cu modificările ulterioare, prin care instanța a dispus cu privire la exercitarea autorității părintești.
(1¹) Ordonanțele președințiale prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă în mod expres faptul că persoana în favoarea căreia s-a dispus exercitarea autorității părintești are dreptul de a solicita eliberarea pașaportului sau de a-și exprima acordul în acest sens.
(2) Eliberarea pașaportului simplu electronic pentru minor, în cazul în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 17¹ alin. (1) lit. a) , se efectuează numai după soluționarea acestor cazuri de către instanța de judecată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 ori prin ordonanță președințială prin care instanța a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea pașaportului. Eliberarea succesivă a mai multor pașapoarte simple electronice, respectiv pentru o anumită perioadă de timp/până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către minor, se efectuează numai dacă, în cuprinsul hotărârii judecătorești sau al ordonanței președințiale de suplinire a acordului, instanța a stabilit, în mod expres, acest aspect.