(1) Pentru înregistrarea alianțelor politice se depun la Tribunalul București următoarele documente:
a) cererea de înregistrare a alianței politice, semnată de conducerile executive ale partidelor politice componente;
b) protocolul de asociere;
c) denumirea integrală și denumirea prescurtată ale alianței politice;
d) descrierea semnului permanent;
e) semnul permanent sub formă grafică alb-negru și color, în anexă la protocol.
(2) Procedura prevăzută la art. 18 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.