(1) Un cetățean român nu poate face parte în același timp din două sau mai multe partide politice.

(2) Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior.

(3) La înscrierea într-un partid politic orice persoană este obligată să declare în scris, pe propria răspundere, dacă are sau nu calitatea de membru al unui alt partid politic.

(4) Membrii organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care înscriu candidați în alegeri pot face parte și dintrun partid politic, având dreptul de a candida în condițiile legii.

(5) Nicio persoană nu poate fi constrânsă să facă parte sau să nu facă parte dintr-un partid politic.

(6) Dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic nu creează privilegii sau restrângeri în exercitarea drepturilor cetățenești.