(1) Administratorul trebuie să mențină permanent un volum al provizioanelor tehnice corespunzător obligațiilor financiare rezultate din prospectele schemelor de pensii facultative administrate.
(2) Administratorul care administrează scheme de pensii facultative în care sunt prevăzute măsuri de protecție împotriva riscurilor biometrice și/sau garanții cu privire la performanțele investițiilor ori un nivel stabilit al beneficiilor trebuie să asigure provizioane tehnice pentru toate aceste scheme.
(3) Administratorul trebuie să dețină permanent un nivel suficient și corespunzător de active pentru a acoperi provizioanele tehnice privind toate schemele de pensii facultative administrate.
(3¹) Activele care acoperă provizionul tehnic nu pot fi cesionate, grevate de sarcini, nu pot face obiectul executării silite sau al unor măsuri asigurătorii împotriva administratorului și/sau a depozitarului, sub sancțiunea nulității absolute a acestora, și nu intră în masa credală a administratorului și/sau a depozitarului până la momentul îndeplinirii obligațiilor pentru care acestea au fost constituite.
(4) Calculul provizioanelor tehnice se efectuează anual. Calculul poate fi efectuat o dată la 3 ani, dacă administratorul prezintă A.S.F. și/sau participanților un raport asupra modificărilor survenite în anii respectivi. Raportul trebuie să reflecte modificările provizioanelor tehnice și schimbările survenite în riscurile acoperite.
(5) Calculul provizioanelor tehnice se efectuează și se certifică de către un actuar sau de către un alt specialist în acest domeniu, inclusiv de către un auditor, în conformitate cu legislația națională, pe baza metodelor actuariale stabilite prin normele A.S.F. și cu respectarea următoarelor principii:
a) nivelul minim al provizioanelor tehnice se calculează conform unei evaluări actuariale suficient de prudente, luându-se în considerare toate angajamentele contractate de administrator în materie de prestații și cotizații în cadrul schemelor de pensii facultative pe care le administrează. Acesta trebuie să acopere pensiile facultative și prestațiile deja în plată și, de asemenea, să reflecte angajamentele rezultate din drepturile de pensie acumulate ale participanților. Prognozele economice și actuariale pentru evaluarea angajamentelor se aleg în mod prudent, luându-se în considerare, dacă este cazul, o marjă adecvată pentru variații nefavorabile;
b) ratele maxime ale dobânzii utilizate se aleg în mod prudent și se determină în conformitate cu legislația națională. Aceste rate prudente ale dobânzii se calculează luându-se în considerare: – randamentul activelor corespunzătoare deținute de administrator și randamentul viitor al investițiilor; și/sau – randamentele obligațiilor de stat sau de înaltă calitate;
c) tabelele biometrice folosite pentru calculul provizioanelor tehnice se bazează pe principii prudente, ținându-se cont de principalele caracteristici ale grupului de participanți și ale schemelor de pensii facultative, în special de evoluția prevăzută pentru riscurile relevante;
d) metodele și baza de calcul pentru provizioanele tehnice rămân în general constante de la un exercițiu financiar la altul. Discontinuitățile pot fi justificate de schimbarea legislației ori a condițiilor economice sau demografice pe care se bazează provizioanele.
(6) A.S.F. poate stabili cerințe suplimentare pentru calcularea provizioanelor tehnice, în cazul în care consideră această măsură necesară pentru protejarea corespunzătoare a intereselor participanților.
(7) A.S.F. poate permite administratorului să dețină temporar active sub nivelul provizioanelor tehnice, cu condiția realizării unui plan concret și fezabil de acoperire a provizioanelor, în conformitate cu prevederile alin. (3) . Cerințele pe care trebuie să le îndeplinească planul de acoperire a provizioanelor se stabilesc prin normele adoptate de A.S.F..
(8) Prevederile alin. (7) nu se aplică în cazul desfășurării activităților în condițiile art. 29 alin. (3) .