(1) O persoană fizică sau juridică nu poate fi acționar direct și/sau acționar indirect semnificativ în cadrul mai multor administratori, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup.

(2) Orice deținere mai mare de 5% din capitalul social al administratorului va fi avizată de A.S.F..

(3) Calitatea acționarilor trebuie să răspundă nevoii garantării unei gestiuni prudente și sănătoase a fondului de pensii facultative și să permită realizarea unei supravegheri eficiente, în scopul protejării intereselor participanților și ale beneficiarilor.

(4) Acționarii administratorului trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:

a) să justifice proveniența fondurilor destinate participației la capitalul social;

b) să furnizeze toate informațiile necesare pentru identificarea relațiilor de afiliere cu alte persoane;

c) să fi funcționat, în cazul acționarilor persoane juridice, minimum 3 ani, cu excepția celor rezultați în urma fuziunii sau divizării unei alte persoane juridice care, înainte de fuziune sau de divizare, a funcționat minimum 3 ani.