(1) Participantul la un fond de pensii facultative este angajatul, funcționarul public sau persoana autorizată să desfășoare o activitate independentă, potrivit legii, persoana care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care este numită în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, membrul unei societăți cooperative potrivit Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, precum și altă persoană care realizează venituri din activități profesionale sau agricole, care aderă la un fond de pensii facultative și care contribuie sau/și în numele căreia s-au plătit contribuții la un fond de pensii facultative și are un drept viitor la o pensie facultativă.

(2) Aderarea la un fond de pensii facultative este o opțiune individuală.

(3) La semnarea actului de aderare participanții sunt informați asupra condițiilor schemei de pensii facultative, mai ales în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților implicate în schema de pensii facultative, riscurile financiare, tehnice și de altă natură, precum și despre natura și distribuția acestor riscuri.