(1) Persoanele care au fost sau sunt angajate în cadrul A.S.F. au obligația de a respecta secretul profesional și nu pot divulga informațiile obținute în context profesional niciunei persoane fizice sau juridice decât într-o formă sintetică sau agregată, astfel încât entitățile prevăzute la art. 2 să nu poată fi identificate.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) , informațiile confidențiale pot fi comunicate, în condițiile legii, organelor judiciare în timpul procedurilor judiciare, în procedurile de insolvență în cazul în care societățile autorizate sau avizate, conform prezentei legi, sunt declarate insolvente sau în procesul de lichidare.