(1) Prezenta lege se aplică:

a) fondurilor de pensii ocupaționale;

b) administratorilor de fonduri de pensii ocupaționale;

c) depozitarilor, numai cu privire la activitatea de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii ocupaționale;

d) auditorilor financiari;

e) angajatorilor;

f) Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private.

(2) Prezenta lege nu se aplică:

a) instituțiilor care administrează sistemele de securitate socială reglementate de Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială;

b) instituțiilor reglementate de Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II), Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 și (UE) nr. 1.095/2010,Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE și Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE;

c) instituțiilor care funcționează în sistem redistributiv;

d) instituțiilor în cadrul cărora salariații din întreprinderile plătitoare nu au dreptul legal la prestații și în care întreprinderea plătitoare poate răscumpăra activele în orice moment, fără a își îndeplini neapărat obligațiile de plată a pensiilor;

e) întreprinderilor care constituie provizioane la bilanț în vederea asigurării plății pensiilor pentru salariații proprii.