(1) O persoană fizică sau juridică nu poate fi acționar direct și/sau acționar indirect semnificativ în cadrul mai multor administratori, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup.
(2) Calitatea acționarilor trebuie să răspundă nevoii garantării unei gestiuni prudente și sănătoase a fondului și să permită realizarea unei supravegheri eficiente, în scopul protejării intereselor participanților și ale moștenitorilor acestora, definiți conform prevederilor Codului civil .
(3) Acționarii administratorului trebuie să îndeplinească condițiile avute în vedere pentru fondatorii societății de pensii, precum și următoarele:
a) să justifice proveniența fondurilor destinate participației la capitalul social;
b) să furnizeze toate informațiile necesare pentru identificarea relațiilor de afiliere cu alte persoane;
c) să fi funcționat, în cazul acționarilor persoane juridice, minimum 3 ani, cu excepția celor rezultați în urma fuziunii sau divizării unei alte persoane juridice care, înainte de fuziune sau de divizare, a funcționat minimum 3 ani.