(1) Informațiile privind condițiile transferului sunt puse la dispoziția participanților în timp util, de către administratorul de la care se efectuează transferul, înainte de depunerea cererii prevăzute la alin. (3) .
(2) Transferul total sau parțial al pasivelor unui fond, al provizioanelor tehnice și al altor obligații și drepturi, precum și al activelor aferente sau al numerarului echivalent acestora este autorizat de către autoritatea competentă din statul membru de origine al administratorului fondului către care se efectuează transferul, după obținerea acordului prealabil al autorității competente din statul membru de origine al administratorului de la care se efectuează transferul.
(3) Administratorul fondului către care se efectuează transferul trebuie să depună cererea de autorizare a transferului, iar autoritatea competentă din statul membru de origine al acestuia autorizează transferul sau respinge cererea de autorizare a transferului și comunică administratorului decizia, în termen de 3 luni de la data primirii cererii.
(4) Cererea de autorizare a transferului prevăzută la alin. (3) conține următoarele informații:
a) acordul scris între administratorul fondului de la care se efectuează transferul și administratorul fondului către care se efectuează transferul, precizând condițiile transferului;
b) principalele caracteristici ale schemei de pensii a fondului la care se face transferul;
c) pasivele sau provizioanele tehnice care urmează să fie transferate și alte obligații și drepturi, precum și activele aferente sau numerarul echivalent acestora;
d) denumirile și localizarea sediilor principale ale administratorilor fondurilor implicate în transfer, precum și denumirea statului membru în care este înregistrat sau autorizat fiecare administrator;
e) sediul principal și denumirea angajatorului;
f) dovada acordului prealabil, în conformitate cu alin. (2) ;
g) atunci când este cazul, denumirile statelor membre a căror legislație privind munca și protecția socială relevantă în domeniul schemelor de pensii ocupaționale este aplicabilă schemei de pensii în cauză.
(5) Autoritatea competentă din statul membru de origine în care se află administratorul fondului către care se efectuează transferul transmite cererea prevăzută la alin. (3) autorității competente din statul membru de origine al administratorului fondului de la care se efectuează transferul, fără întârziere, după primirea cererii.
(6) Autoritatea competentă din statul membru de origine al administratorului fondului către care se efectuează transferul evaluează dacă:
a) toate informațiile prevăzute la alin. (4) au fost furnizate de către administratorul fondului către care se efectuează transferul;
b) structura administrativă, situația financiară a administratorului fondului către care se efectuează transferul și reputația, calificarea sau experiența profesională a persoanelor care îl gestionează sunt compatibile cu transferul propus;
c) interesele pe termen lung ale participanților la fondul către care se efectuează transferul și partea transferată din fond, conform alin. (4) lit. c) , sunt protejate în mod adecvat pe durata transferului și ulterior acestuia;
d) provizioanele tehnice ale administratorului fondului către care se efectuează transferul sunt integral finanțate la data transferului, în cazul în care transferul are ca rezultat o activitate transfrontalieră;
e) activele care urmează să fie transferate sunt suficiente și adecvate pentru a acoperi pasivele, provizioanele tehnice, precum și alte obligații și drepturi care urmează să fie transferate, în conformitate cu normele aplicabile în statul membru de origine al administratorului fondului către care se efectuează transferul.
(7) Autoritatea competentă din statul membru de origine al administratorului fondului de la care se efectuează transferul evaluează dacă:
a) în cazul unui transfer parțial al pasivelor, provizioanelor tehnice și al altor obligații și drepturi, precum și al activelor aferente sau al numerarului echivalent acestora aparținând fondului, interesele pe termen lung ale participanților și beneficiarilor rămași în fond sunt protejate în mod adecvat;
b) drepturile individuale ale participanților sunt cel puțin aceleași în urma transferului;
c) activele fondului care urmează să fie transferate sunt suficiente și adecvate pentru a acoperi pasivele, provizioanele tehnice, precum și alte obligații și drepturi care urmează să fie transferate, în conformitate cu legislația aplicabilă sistemului de pensii ocupaționale.
(8) Autoritatea competentă din statul membru de origine al administratorului fondului de la care se efectuează transferul comunică rezultatele evaluării prevăzute la alin. (7) în termen de 8 săptămâni de la primirea cererii prevăzute la alin. (3) pentru a permite autorității competente din statul membru de origine al administratorului fondului către care se efectuează transferul să ia o decizie în conformitate cu alin. (3) .
(9) În cazul respingerii cererii de autorizare a transferului, autoritatea competentă a statului membru de origine al administratorului fondului către care se efectuează transferul își motivează decizia în termenul de 3 luni prevăzut la alin. (3) .
(10) Decizia de respingere a cererii de autorizare a transferului sau nesoluționarea cererii de autorizare de către autoritatea competentă a statului membru de origine al administratorului fondului către care se efectuează transferul face obiectul dreptului de a exercita o cale de atac în fața instanțelor din statul membru de origine al respectivului administrator.
(11) Autoritatea competentă din statul membru de origine al administratorului fondului către care se efectuează transferul informează autoritatea competentă din statul membru de origine al administratorului fondului de la care se efectuează transferul cu privire la decizia prevăzută la alin. (3) , în termen de 2 săptămâni de la adoptarea respectivei decizii.
(12) În cazul în care transferul are ca rezultat o activitate transfrontalieră, autoritatea competentă din statul membru de origine al administratorului fondului de la care se efectuează transferul informează, în termen de alte 4 săptămâni, autoritatea competentă din statul membru de origine al administratorului fondului către care se efectuează transferul cu privire la cerințele din legislația privind munca și protecția socială relevante pentru domeniul pensiilor ocupaționale în temeiul cărora trebuie gestionată schema de pensii și cu privire la cerințele statului membru gazdă privind informarea participanților, a viitorilor participanți și a persoanelor care primesc o pensie ocupațională, care se aplică activității transfrontaliere.
(13) Autoritatea competentă a statului membru de origine al administratorului fondului către care se efectuează transferul comunică acestuia informațiile prevăzute la alin. (12) , în termen de o săptămână de la primire.
(14) La primirea deciziei de autorizare prevăzute la alin. (3) sau în cazul în care nu se primește nicio informație cu privire la decizia din partea autorității competente din statul membru de origine al administratorului către care se efectuează transferul la expirarea perioadei prevăzute la alin. (13) , administratorul fondului către care se efectuează transferul poate începe administrarea activelor și pasivelor, precum și a celorlalte drepturi și obligații transferate.
(15) În cazul în care administratorul către care se efectuează transferul desfășoară activități transfrontaliere, se aplică prevederile art. 92 alin. (9)-(11) .
(16) A.S.F. îndeplinește rolul de autoritate competentă din statul membru de origine sau de autoritate competentă din statul membru gazdă, după caz.