(1) Administratorul desemnează un singur depozitar, căruia îi încredințează păstrarea activelor fondului de pensii, pe baza unui contract de depozitare, avizat în prealabil de A.S.F..

(2) Depozitarul poate păstra activele mai multor fonduri de pensii, cu condiția de a evidenția operațiunile și înregistrările fiecărui fond de pensii separat de ale sale proprii și de cele ale celorlalte fonduri de pensii.

(3) Depozitarul se supune controlului Băncii Naționale a României și A.S.F.

(4) Depozitarul trebuie să prezinte garanții financiare și profesionale pentru a-și putea desfășura eficient activitățile care îi revin ca depozitar și pentru a-și îndeplini obligațiile aferente acestei funcții.