(1) A.S.F. poate să dispună măsuri administrative de prevenire a unor situații de natură să afecteze buna funcționare a sistemului de pensii administrate privat sau măsuri de remediere a unor deficiențe.

(2) A.S.F. poate aplica următoarele măsuri administrative:

a) anularea votului sau suspendarea exercițiului dreptului de vot al acționarilor, în cazurile în care nu mai îndeplinesc cerințele legale privind calitatea acționariatului unui administrator care desfășoară o politică individuală sau comună care periclitează asigurarea unei gestiuni sănătoase și prudente a administratorului și a fondului, în detrimentul participanților și beneficiarilor acestora;

b) limitarea sau interzicerea, pe o perioadă cuprinsă între 90 și 180 de zile, a anumitor operațiuni ale administratorului reglementate de lege;

c) restrângerea exercițiului administratorului de a dispune de propriile active sau interzicerea acestui drept;

d) o declarație publică în care se indică persoana fizică sau juridică responsabilă și natura încălcării, care se va emite de A.S.F. în forma unui act administrativ individual emis în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei legi, și va fi publicat în Buletinul A.S.F.;

e) o decizie prin care i se cere persoanei fizice sau juridice responsabile să înceteze comportamentul respectiv și să se abțină de la repetarea comportamentului respectiv;

f) atenționarea persoanelor responsabile pentru faptele constatate de o gravitate scăzută;

g) dispunerea unui plan de măsuri în scopul remedierii deficiențelor constatate și/sau prevenirii apariției/materializării unor riscuri în activitate.

(3) Măsurile administrative prevăzute la alin. (2) pot fi aplicate distinct sau împreună cu sancțiunile principale sau complementare prevăzute la art. 141 alin. (2) .