(1) Decizia de respingere a cererii de autorizare a fondului de pensii sau de retragere a autorizației, după caz, poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competenta, potrivit legii.

(2) În termen de 10 zile calendaristice de la data rămânerii definitive a deciziei menționate la alin. (1) prin necontestarea acesteia ori prin expirarea perioadei de contestare sau, după caz, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a respins contestația, A.S.F. publică anunțul privind retragerea autorizației în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și în doua cotidiene centrale.