(1) Activele fondului de pensii nu pot fi investite în:
a) active care, potrivit legii, nu pot fi înstrăinate;
b) active a căror evaluare este incertă, precum și antichități, lucrări de arta, autovehicule și altele asemenea;
c) bunuri imobiliare;
d) acțiuni, obligațiuni și alte valori mobiliare emise de administrator;
e) orice alte active stabilite prin normele A.S.F..
(2) Nu pot fi contraparte în tranzacțiile care au ca obiect activele fondului de pensii, cu excepția situațiilor stabilite prin reglementările A.S.F.:
a) administratorul sau auditorul;
b) depozitarul;
c) administratorul special;
d) membrii Consiliului A.S.F. și personalul A.S.F.;
e) persoanele afiliate entităților prevăzute la lit. a)-d) ;
f) orice alte persoane sau entități prevăzute prin reglementările A.S.F.
(3) Activele fondului de pensii nu pot constitui garanții și nu pot fi utilizate pentru acordarea de credite, sub sancțiunea nulității absolute a actelor prin care se constituie garanția sau se acordă creditul, cu excepția garanției/marjei/colateralului constituite/constituit pentru tranzacționarea instrumentelor financiare derivate stabilite prin normele Autorității de Supraveghere Financiară, utilizate doar în măsura în care contribuie la scăderea riscurilor investiției sau facilitează gestionarea eficientă a portofoliului.