(1) Instituția de evidență calculează, pentru fiecare participant, cuantumul contribuției datorate fondului de pensii, luând în considerare baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale înscrisă în declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, în declarația de asigurare la sistemul public de pensii.
(2) Instituția de evidență întocmește liste nominale de viramente, distinct, pentru fiecare fond de pensii, liste în care sunt înregistrați participanții și cuantumul contribuției datorate de către aceștia.
(3) Listele prevăzute la alin. (2) se transmit fondurilor de pensii de către instituția de evidență, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei de depunere a declarației prevăzute la alin. (1) .
(4) În situația în care instituția de evidență constată că declarația prevăzută la alin. (1) nu a fost depusă în termenul legal, participanții pentru care nu s-a efectuat declararea sunt înscriși în listele nominale de viramente, care se transmit fondurilor de pensii fără a se completa rubrica referitoare la cuantumul contribuției.
(5) Declarațiile depuse peste termenul legal sunt prelucrate de către instituția de evidență la următorul termen prevăzut la alin. (3) , în funcție de data depunerii acestor declarații, participanții fiind înscriși în listele nominale de viramente și/sau cu sume restante, după caz.
(6) În termenul prevăzut la alin. (3) , instituția de evidență transmite instituției de colectare situația, pe plătitori, persoane juridice și persoane fizice care au calitatea de angajator sau entități asimilate angajatorului, a sumelor datorate cu titlu de contribuție de asigurări sociale, astfel cum au fost declarate, în vederea verificării plăților efectuate.
(7) Instituția de evidență răspunde de întocmirea, actualizarea și păstrarea evidenței privind contribuțiile la fondurile de pensii, pe fiecare participant.
(8) În vederea realizării evidenței contribuției la fondurile de pensii, precum și pentru asigurarea corelării conținutului propriilor baze de date, instituția de evidență și instituția de colectare își transmit reciproc informațiile referitoare la sumele reprezentând contribuția de asigurări sociale, declarate și, respectiv, plătite.