(1) Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București sunt conduse de un director executiv, care este ajutat de un director executiv adjunct de sănătate publică și de un director executiv adjunct economic.
(2) Prin excepție de la art. 465 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în vederea ocupării prin concurs a funcției de director executiv, candidatul trebuie să fie absolvent cu diplomă al studiilor universitare de licență sau diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în: medicină, specializarea medicină, medicină dentară, specializarea medicină dentară, științe juridice, științe economice, științe inginerești, biologie, biochimie și să aibă cel puțin 7 ani vechime în specialitatea studiilor.
(3) În vederea ocupării prin concurs a funcției de director executiv adjunct de sănătate publică, candidatul trebuie să fie medic specialist sau primar în specialitatea sănătate publică și management, igienă, epidemiologie, microbiologie sau medicină de laborator și să aibă cel puțin 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.
(4) Persoanele care ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (1) sunt numite prin ordin al ministrului sănătății, în urma promovării concursului organizat pentru ocuparea postului.
(5) Funcțiile de director executiv și director executiv adjunct sunt incompatibile cu:
a) exercitarea oricăror altor funcții remunerate, neremunerate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice și în domeniul medical, desfășurate în afara programului normal de lucru și care nu au legătură cu funcția deținută;
b) exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de conducere, inclusiv cele neremunerate;
c) exercitarea oricărei funcții în cadrul organizațiilor sindicale sau patronale de profil.
(6) Constituie conflict de interese deținerea de către directorul executiv sau directorul executiv adjunct de părți sociale, acțiuni sau interese la societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori organizații nonguvernamentale care stabilesc relații comerciale cu direcția de sănătate publică la care persoana în cauză exercită funcția de director executiv sau director executiv adjunct.
(7) Prevederile alin. (6) se aplică și în cazul în care părțile sociale, acțiunile sau interesele sunt deținute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea ai directorului executiv sau ai directorului executiv adjunct.