(1) Pe timpul executării mandatului președintele și vicepreședinții sunt numiți pe o perioadă de 4 ani. Aceștia nu pot exercita pe durata mandatului nicio altă funcție sau demnitate publică, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

(2) Membrii Consiliului de administrație al CNAS, pe perioada exercitării mandatului, nu sunt salariați ai CNAS, cu excepția președintelui și a vicepreședinților, și nu pot ocupa funcții în structurile executive ale caselor de asigurări. Aceștia nu pot exercita activități la societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau la alte unități care se află în relații contractuale cu casele de asigurări.

(3) Salarizarea președintelui și a vicepreședinților CNAS se stabilește după cum urmează:

a) pentru președinte, la nivelul indemnizației prevăzute de lege pentru funcția de secretar de stat;

b) pentru vicepreședinți, la nivelul indemnizației prevăzute de lege pentru funcția de subsecretar de stat.

(4) Salariul și celelalte drepturi de personal ale directorului general al CNAS se stabilesc la nivelul corespunzător prevăzut de lege pentru funcția de secretar general din minister.

(5) Membrii Consiliului de administrație al CNAS beneficiază de o indemnizație lunară de 15% din indemnizația președintelui CNAS, în condițiile prezenței efective la ședințele consiliului de administrație, proporțional cu numărul de ședințe ale consiliului de administrație la care participă efectiv și cu încadrarea în cheltuielile de administrare, funcționare și de capital prevăzute la art. 271 alin. (1) lit. b) .

(6) Pot face parte din Consiliul de administrație al CNAS doar persoanele care fac dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:

a) să fie absolvenți de studii superioare finalizate cu diplomă de licență;

b) să aibă, la data numirii, cel puțin 5 ani de experiență profesională în unul dintre următoarele domenii: medicină, farmacie, drept, economie sau management.