(1) Unităților administrativ-teritoriale, în baza competențelor exclusive pe care le au în organizarea serviciilor de utilități publice, le revine responsabilitatea pentru neîndeplinirea angajamentelor asumate în vederea utilizării creditelor bancare, a fondurilor nerambursabile, a fondurilor transferate de la bugetul de stat, ca participare la cofinanțarea unor programe de investiții realizate cu finanțare externă, precum și din bugetele unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat, necesare finanțării și realizării investițiilor aferente sistemelor de utilități publice, în scopul atingerii țintelor de conformare asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană și/sau impuse prin regulamentele și directivele europene transpuse în legislația națională.
(2) În situația în care unitățile administrativ-teritoriale încalcă angajamentele prevăzute la alin. (1) , ministerul cu rol de autoritate de management/autoritate de gestionare notifică, în temeiul contractelor de finanțare, unitățile administrativ-teritoriale respective cu privire la angajamentele încălcate și solicită ca, în termen de 30 de zile calendaristice, să ia măsurile necesare în vederea remedierii situației create.
(3) În cazul în care unitățile administrativ-teritoriale nu iau măsurile necesare prevăzute la alin. (2) , ministerul cu rol de autoritate de management/autoritate de gestionare solicită restituirea prejudiciului creat.
(4) În situația în care unitățile administrativ-teritoriale nu restituie prejudiciul în termenul stabilit, ministerul cu rol de autoritate de management/autoritate de gestionare solicită, în scris, Ministerului Finanțelor Publice sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate în condițiile altor acte normative în vigoare, se mențin.
(5) După recuperarea sumelor datorate cu titlu de reparare a prejudiciului sau în cazul în care unitățile administrativ-teritoriale iau măsurile necesare remedierii încălcărilor constatate, ministerul cu rol de autoritate de management/autoritate de gestionare comunică în scris Ministerului Finanțelor Publice, care dispune încetarea restricțiilor prevăzute la alin. (4) .
(6) La cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale prin care se angajează să achite sumele prevăzute la alin. (3) și în care se menționează ministerul cu rol de autoritate de management/autoritate de gestionare ca beneficiar al sumelor și detaliile privind plata, directorii generali ai direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/directorul general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București/șefii de administrație ai administrațiilor județene ale finanțelor publice alimentează conturile acestora atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, până la nivelul sumelor solicitate pentru plata sumelor decontate necuvenit, prevăzute la alin. (3) .
(7) În termen de două zile lucrătoare de la data alocării sumelor, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului documentele de plată prin care achită sumele decontate necuvenit, prevăzute la alin. (3) , potrivit celor menționate în cerere.
(8) În cazul în care ordonatorii de credite nu prezintă documentele de plată în termenul prevăzut la alin. (7) sau în cazul în care acestea nu sunt întocmite potrivit destinației prevăzute la alin. (6) , unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să retragă din conturile bugetelor locale sumele aferente cotelor defalcate din impozitul pe venit, precum și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost alocate pe baza cererii, corespunzătoare documentelor de plată neprezentate sau întocmite eronat. Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să comunice de îndată ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale sumele care au fost retrase și motivele pentru care au fost retrase.
(9) Ministerele implicate sunt obligate să asigure transferarea fondurilor de la bugetul de stat pentru finanțarea contractelor semnate cu unitățile administrativ-teritoriale. În cazul în care ministerele implicate nu asigură transferarea fondurilor de la bugetul de stat pentru finanțarea contractelor semnate cu unitățile administrativ-teritoriale, acestea sunt direct răspunzătoare pentru consecințele neasigurării finanțării contractelor.