LexistoriaDreptul la drept.

OG 1/2008

Azi

Text integral · 3 articole

Articolul I

Termenul prevăzut la art. 9 alin. (1) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 30 iunie 2009 inclusiv.

Articolul II

Termenul final de solicitare a preschimbării certificatelor doveditoare a calității de revoluționar și de depunere a documentelor solicitate pentru completarea dosarelor de preschimbare a certificatelor de revoluționar, în vederea îndeplinirii condițiilor stabilite prin lege , este 30 aprilie 2009.

Articolul III

Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.