Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 83, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2¹), cu următorul cuprins:(2¹) Prin excepție de la prevederile alin. (2) referitoare la obligația de a poseda și un permis de conducere internațional, pot conduce pe teritoriul României, pe o perioadă determinată, titularii permiselor de conducere naționale eliberate de autoritățile altor state decât cele prevăzute la alin. (1), dacă posedă asupra lor și pașaportul valabil emis de acest stat. Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc, în condiții de reciprocitate, perioadele de conducere, precum și statele autorităților emitente ale permiselor de conducere naționale, dintre cele cu care România are parteneriate strategice sau dintre cele care sunt membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

2. După articolul 83 se introduce un nou articol, art. 83¹, cu următorul cuprins:Articolul 83¹ (1) Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și reprezentanțelor organizațiilor internaționale acreditate în România au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, pe perioada acreditării, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 20 și art. 23 alin. (1), sunt titulari ai unui permis de conducere național valabil și posedă o carte de identitate specială eliberată de Ministerul Afacerilor Externe. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător membrilor de familie ai personalului prevăzut la alin. (1).