(1) Prezenta ordonanță are drept scop stabilirea autorității publice române și modalitatea de acces a acesteia pentru realizarea căutării automatizate a datelor de referință aflate în sistemele automatizate de identificare a amprentelor digitale ale statelor membre, precum și stabilirea modalităților de acces a punctelor naționale de contact ale statelor membre la datele de referință din sistemul AFIS național.
(2) Prezenta ordonanță stabilește și măsurile ce trebuie întreprinse pentru a se asigura că:
a) rezultatele activităților de laborator referitoare la date dactiloscopice efectuate în România de către Poliția Română îndeplinesc standardele internaționale relevante în domeniu pentru a putea fi recunoscute de către statele membre;
b) rezultatele activităților de laborator referitoare la date dactiloscopice efectuate de furnizorii de servicii de expertiză criminalistică din statele membre, acreditați conform standardului EN ISO/IEC 17025/2005, sunt recunoscute în România ca fiind echivalente cu rezultatele activităților de laborator efectuate de către Poliția Română.