Articolul XLVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. După alineatul (3) se introduc două noi alineate, alin. (3¹) și (3²), cu următorul cuprins:(3¹) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în vederea implementării în anul 2024 a măsurii prevăzute la alin. (1) lit. a), Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin structura de specialitate, cu rol de beneficiar al finanțării nerambursabile, încheie acte adiționale la contractele de prestări servicii privind emiterea și alimentarea suporturilor electronice pentru tichete sociale pentru produse alimentare și mese calde emise în implementarea măsurii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, aprobată prin Legea nr. 302/2023 , cu modificările ulterioare. (3²) Actele adiționale prevăzute la alin. (3¹) au ca obiect atât suplimentarea numărului de tichete sociale emise pe suport electronic pentru beneficiarii nou-identificați în condițiile prevăzute la alin. (8) și alimentarea acestora, cât și alimentarea tichetelor sociale pe suport electronic emise pentru beneficiarii măsurii prevăzute la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2022 , aprobată prin Legea nr. 302/2023 , cu modificările ulterioare, cu sumele aferente sprijinului material prevăzut la alin. (1) lit. a).
2. După alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4¹), cu următorul cuprins:(4¹) În vederea implementării în anul 2024 a măsurii prevăzute la alin. (1) lit. a), Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene încheie un act adițional la convenția cu Compania Națională Poșta Română - S.A. pentru etichetarea, colectarea și distribuția tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, încheiată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022 , aprobată prin Legea nr. 302/2023 , cu modificările ulterioare, pentru etichetarea, colectarea și distribuția tichetelor sociale pe suport electronic nou-emise conform prevederilor alin. (3²).