(1) Autoritatea centrală responsabilă de implementarea politicilor României în domeniul refugiaților, precum și de aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe este Oficiul Național pentru Refugiați din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, care:
a) are în componență structuri centrale și teritoriale;
b) beneficiază de fonduri bugetare proprii, șeful său având calitatea de ordonator de credite;
c) poate utiliza fonduri bănești sau bunuri materiale provenite din donații și sponsorizări ori obținute în baza unor acorduri interne sau internaționale;
d) are personalitate juridică și sediul în municipiul București;
e) este parte în procesele care au ca obiect cereri de acordare a unei forme de protecție potrivit procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță.
(2) Pentru aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe se vor înființa, prin ordin al ministrului administrației și internelor, în subordinea Oficiului Național pentru Refugiați, centre de primire și cazare a persoanelor solicitante ale statutului de refugiat și a refugiaților.
(3) Sumele necesare în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de înființarea, funcționarea și întreținerea centrelor de primire și cazare se suportă din bugetul Ministerului Administrației și Internelor, în funcție de costurile efective, în limita fondurilor alocate cu această destinație de la bugetul de stat.