LexistoriaDreptul la drept.

Articolul III

Azi

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, poliția rutieră din cadrul Poliției Române desfășoară activități de informare a participanților la trafic, astfel cum aceștia sunt definiți prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la interdicția, valabilă în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, de a ține în mână sau de a folosi cu mâinile în orice mod telefonul mobil sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video. Informarea se realizează prin intermediul mai multor instrumente și/sau acțiuni specifice, cum ar fi, fără a se limita la acestea, comunicate de presă și informare prin mass-media, postarea informațiilor pe site-ul Poliției Române, organizarea unor acțiuni specifice în trafic sau în mod direct, în trafic, prin polițiștii rutieri.