LexistoriaDreptul la drept.

Modificarea și completarea privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și în sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare și modificarea și completarea privind unele contracte de garanție financiară

Azi

OG 13/2011 · 3 articole

Articolul 12

Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și în sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iunie 2004, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (1), punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:sistem - o convenție în formă scrisă care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții: a) este încheiată între 3 sau mai mulți participanți, alții decât operatorul de sistem al acelui sistem, un posibil agent de decontare, o posibilă contraparte centrală, o posibilă casă de compensare sau un posibil participant indirect, și are reguli comune și proceduri standardizate pentru compensare, realizată prin intermediul unei contrapărți centrale sau al altei entități, și/sau pentru executarea ordinelor de transfer între participanți; b) este guvernată de legea aleasă de participanți, care poate fi legea unui stat membru al Spațiului Economic European, dacă cel puțin unul dintre participanți își are sediul social în respectivul stat membru; c) este desemnată de Banca Națională a României ca sistem ce intră sub incidența prezentei legi sau este desemnată de alt stat membru al Spațiului Economic European a cărui lege îi este aplicabilă și este notificată ca atare Comisiei Europene. O convenție încheiată între operatorii unor sisteme interoperabile nu constituie un sistem.

2. La articolul 2 alineatul (1) punctul 2, literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:a) o instituție de credit, așa cum este definită în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, precum și orice entitate având sediul social într-un stat membru al Spațiului Economic European, autorizată să atragă depozite ori alte fonduri rambursabile de la public și să acorde credite pe cont propriu, sau orice entitate, alta decât o instituție de credit, având sediul social într-un stat membru al Spațiului Economic European, autorizată să emită mijloace de plată sub formă de monedă electronică; b) o firmă de investiții, așa cum este definită în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, sau orice persoană juridică având sediul social într-un stat membru al Spațiului Economic European, autorizată să presteze unul ori mai multe servicii de investiții către terți și/sau să desfășoare una ori mai multe activități de investiții pe baze profesionale;

3. La articolul 2 alineatul (1), punctele 6-8 se modifică și vor avea următorul cuprins:participant - o instituție, o contraparte centrală, un agent de decontare, o casă de compensare sau un operator de sistem; în conformitate cu regulile sistemului, participantul poate acționa în același timp în toate sau doar în unele dintre aceste calități; participant indirect - o instituție, o contraparte centrală, un agent de decontare, o casă de compensare sau un operator de sistem care are o relație contractuală cu un participant la sistem care execută ordine de transfer și în temeiul căreia participantul indirect poate transmite ordine de transfer în respectivul sistem, cu condiția ca participantul indirect să fie cunoscut operatorului de sistem. Pentru prevenirea riscului sistemic, un participant indirect poate fi considerat participant, fără ca aceasta să limiteze responsabilitatea participantului prin intermediul căruia participantul indirect transmite ordine de transfer în respectivul sistem; instrumente financiare - acele instrumente prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 14¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare;

4. La articolul 2 alineatul (1) punctul 9, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:"a) o instrucțiune dată de un participant de a se pune la dispoziția unui destinatar o sumă de bani, prin înscrierea acesteia în conturile unei instituții de credit, ale unei bănci centrale, ale unei contrapărți centrale ori ale unui agent de decontare, sau orice instrucțiune care antrenează asumarea ori executarea unei obligații de plată, așa cum este aceasta definită de regulile de funcționare a sistemului; sau".

5. La articolul 2 alineatul (1), punctele 12 și 13 se modifică și vor avea următorul cuprins:cont de decontare - un cont deschis la banca centrală, la un agent de decontare sau la o contraparte centrală, utilizat pentru depozitarea de fonduri ori de instrumente financiare, precum și pentru decontarea tranzacțiilor dintre participanții la un sistem; garanție - orice activ care se poate valorifica, inclusiv o sumă de bani, instrumente financiare și creanțe private, și care face obiectul oricărei forme de garantare, al unui contract de report ori al unui contract similar și care este constituit în scopul garantării drepturilor și obligațiilor care pot rezultă în legătură cu participarea la un sistem sau care este pus la dispoziția Băncii Naționale a României ori a băncilor centrale din statele membre ale Spațiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene;

6. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 15 se introduc cinci noi puncte, punctele 16-20, cu următorul cuprins:zi de operare - intervalul de timp în care au loc decontările din cursul zilei și/sau nopții, inclusiv toate procesele care se desfășoară în cadrul ciclului de operare al sistemului; sisteme interoperabile - două sau mai multe sisteme ai căror operatori de sistem au încheiat acorduri în temeiul cărora este posibilă executarea ordinelor de transfer dintr-un sistem în altul; operator de sistem - entitatea ori entitățile responsabile din punct de vedere legal de operarea unui sistem. Un operator de sistem poate să acționeze inclusiv în calitate de agent de decontare, contraparte centrală sau casă de compensare; ESMA - Autoritatea Europeană pentru Supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Piețe și Valori Mobiliare - European Securities and Markets Authority), înființată prin Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei; CERS - Comitetul European pentru Risc Sistemic (European Systemic Risk Board), înființat prin Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de înființare a unui Comitet european pentru risc sistemic.

7. La articolul 2, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Pentru prevenirea riscului sistemic, prin excepție de la prevederile alin. (1) pct. 1, Banca Națională a României poate, după caz, să desemneze ca sistem care intră sub incidența prezentei legi și o convenție încheiată în formă scrisă între 2 participanți, alții decât un posibil agent de decontare, o posibilă contraparte centrală, o posibilă casă de compensare, un posibil operator de sistem sau un posibil participant indirect.

8. La articolul 2, alineatul (5) se abrogă.

9. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 3 (1) Ordinele de transfer și compensarea sunt valabile, își produc efectele juridice și sunt opozabile terților chiar și în cazul deschiderii procedurii de insolvență asupra unui participant (în sistemul în cauză sau într-un sistem interoperabil), cu condiția ca respectivele ordine de transfer să fi fost introduse în sistem înaintea momentului deschiderii procedurii de insolvență, așa cum este acesta definit la art. 6 alin. (1).

10. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Dispozițiile alin. (1) se aplică chiar și în cazul deschiderii procedurii de insolvență împotriva operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant.

11. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Dacă ordinele de transfer sunt introduse în sistem după momentul deschiderii procedurii de insolvență și sunt procesate în cursul zilei de operare, așa cum este aceasta definită în regulile sistemului, în care s-a deschis procedura de insolvență, aceste ordine de transfer și compensarea își produc efectele juridice și sunt opozabile terților, cu condiția ca operatorul sistemului să poată dovedi că în momentul în care ordinele de transfer au devenit irevocabile nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască faptul că s-a deschis procedura de insolvență.

12. La articolul 3, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) În cazul sistemelor interoperabile, fiecare sistem va stabili, în propriile reguli de sistem, momentul introducerii în sistem a unui ordin de transfer, astfel încât să asigure, pe cât posibil, coordonarea în această privință a regulilor tuturor sistemelor interoperabile în cauză. Regulile unui sistem privind momentul introducerii în sistem a ordinelor de transfer nu vor fi afectate de regulile celorlalte sisteme cu care acesta este interoperabil, cu excepția cazului în care regulile tuturor sistemelor interoperabile includ prevederi exprese în acest sens.

13. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 4 Având în vedere termenii contractuali aplicabili, fondurile sau instrumentele financiare disponibile în contul de decontare al participantului și facilitatea de creditare (incluzând împrumutul unor instrumente financiare) acordată participantului în ziua decontării, în limita garanțiilor constituite în acest scop, pot fi folosite, chiar în condițiile în care împotriva participantului sau a operatorului unui sistem interoperabil a fost deschisă o procedură de insolvență, pentru îndeplinirea obligațiilor participantului în cadrul sistemului în cauză sau al sistemului interoperabil din ziua de operare pe parcursul căreia s-a deschis procedura de insolvență, în principal pentru îndeplinirea oricărei obligații rezultate în urma compensării, făcând posibilă decontarea finală pentru sistemul în cauză sau pentru sistemul interoperabil.

14. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 5 (1) Un ordin de transfer nu poate fi revocat de către un participant la sistem sau de către un terț, din momentul stabilit prin regulile sistemului respectiv (momentul irevocabilității). (2) În cazul sistemelor interoperabile, fiecare sistem va stabili, în propriile reguli de sistem, momentul irevocabilității ordinelor de transfer, astfel încât să asigure, pe cât posibil, coordonarea în această privință a regulilor tuturor sistemelor interoperabile în cauză. Regulile unui sistem privind momentul irevocabilității ordinelor de transfer nu vor fi afectate de regulile celorlalte sisteme cu care acesta este interoperabil, cu excepția cazului în care regulile tuturor sistemelor interoperabile includ prevederi exprese în acest sens.

15. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 7 (1) Deschiderea procedurii de insolvență asupra unui participant nu are efect retroactiv asupra drepturilor și obligațiilor sale care decurg din participarea sa la sistem sau sunt legate de această participare, care au luat naștere anterior momentului deschiderii acestei proceduri, așa cum acesta este definit la art. 6 alin. (1). (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în privința drepturilor și obligațiilor unui participant într-un sistem interoperabil sau ale operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant.

16. La articolul 9, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 9 (1) Drepturile unui operator de sistem ori ale unui participant în legătură cu garanțiile constituite în favoarea sa și/sau pe care le deține în legătură cu sistemul ori cu orice sistem interoperabil, precum și drepturile Băncii Naționale a României, ale băncilor centrale din statele membre ale Spațiului Economic European și ale Băncii Centrale Europene în legătură cu garanțiile deținute sau constituite în favoarea acestora nu sunt afectate de deschiderea procedurii de insolvență împotriva: a) participantului la sistem sau la un sistem interoperabil; b) operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant; c) contrapărții Băncii Naționale a României, a băncii centrale dintr-un stat membru al Spațiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene; d) oricărei terțe părți care a constituit garanțiile.

17. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 10 Dacă în favoarea participanților, operatorilor de sistem și/sau a Băncii Naționale a României, a băncilor centrale din statele membre ale Spațiului Economic European ori a Băncii Centrale Europene s-au constituit drept garanție instrumente financiare sau drepturi asupra unor instrumente financiare și dacă dreptul lor ori al oricărui mandatar, agent sau terț care acționează pe seama acestora asupra respectivelor instrumente financiare este înscris valabil într-un registru de evidență, într-un cont sau într-un sistem centralizat de depozitare, localizat în România ori într-un stat membru al Spațiului Economic European, determinarea opozabilității, conținutului, întinderii și efectelor drepturilor acestora asupra garanțiilor este guvernată de legea statului unde drepturile au fost valabil înscrise.

18. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 11 Banca Națională a României este obligată să notifice decizia prevăzută la art. 6 alin. (2), de îndată ce i-a fost comunicată, altor state membre ale Spațiului Economic European, CERS și ESMA.

19. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 12 (1) Banca Națională a României va comunică ESMA sistemele și operatorii de sistem care intră sub incidența prezentei legi. ESMA va face publice respectivele informații pe pagina sa de internet. (2) Ministerul Finanțelor Publice va informa ESMA că Banca Națională a României este autoritatea națională competentă care trebuie să informeze și să fie informată cu privire la deschiderea procedurii de insolvență împotriva unui participant la un sistem.

20. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 14 Fiecare operator al unui sistem desemnat de către Banca Națională a României în conformitate cu prevederile art. 13 este obligat să comunice acesteia participanții la sistem, inclusiv participanții indirecți și operatorii de sisteme interoperabile care nu sunt participanți, precum și orice schimbare cu privire la aceștia.

21. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 15 O instituție va oferi gratuit, la cerere, oricărei persoane care justifică un interes legitim informații referitoare la sistemele la care această instituție participă și la principalele reguli de funcționare a acestor sisteme, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii cererii.

22. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16¹, cu următorul cuprins:Articolul 16¹ (1) Banca Națională a României va coopera cu ESMA în scopul aplicării prevederilor prezentei legi, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului. (2) Banca Națională a României va furniza ESMA, fără întârziere, toate informațiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor acesteia, în conformitate cu art. 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului.

23. Anexa se abrogă.

Articolul 13

Ordonanța Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanție financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 ianuarie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2004 , cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (1), literele a) , e) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:a) bancă de dezvoltare multilaterală - o bancă de dezvoltare internațională și regională, cum ar fi: Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare - International Bank for Reconstruction and Development, Corporația Financiară Internațională - International Finance Corporation, Banca Interamericană de Dezvoltare - Inter-American Development Bank, Banca Asiatică de Dezvoltare - Asian Development Bank, Banca Africană de Dezvoltare - African Development Bank, Banca de Dezvoltarea a Consiliului Europei - Council of Europe Development Bank, Banca Nordică de Investiții - Nordic Investment Bank, Banca Caraibiană de Dezvoltare - Caribbean Development Bank, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare - European Bank for Reconstruction and Development, Banca Europeană pentru Investiții - European Investment Bank, Fondul European de Investiții - European Investment Fund, Corporația Interamericană de Investiții - Inter-American Investment Corporation, Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor - Multilateral Investment Guarantee Agency, Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre - Black Sea Trade and Development Bank, Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică - Central American Bank for Economic Integration, Facilitatea Internațională de Finanțare în favoarea Imunizării - International Finance Facility for Immunisation, Banca Islamică pentru Dezvoltare - Islamic Development Bank; ................................................................................................. e) contract de garanție financiară cu transfer de proprietate - un contract de garanție financiară, inclusiv contractul de report, în temeiul căruia furnizorul garanției transmite beneficiarului acesteia proprietatea deplină sau drepturile depline asupra garanției financiare, în scopul garantării sau al asigurării în alt mod a executării obligațiilor financiare garantate; f) contract de garanție financiară fără transfer de proprietate - un contract de garanție financiară în temeiul căruia furnizorul garanției pune la dispoziție garanția financiară în favoarea sau către un beneficiar al acesteia, furnizorul păstrând proprietatea deplină sau restrânsă ori drepturile depline asupra garanției financiare la momentul constituirii acesteia;

2. La articolul 2 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera g¹), cu următorul cuprins:g¹) creanțe private - creanțe de natură pecuniară care izvorăsc dintr-o convenție prin care se acordă un împrumut sub formă de credit, de către o instituție de credit sau de către orice entitate având sediul social într-un stat membru al Spațiului Economic European, autorizată să atragă depozite ori alte fonduri rambursabile de la public și să acorde credite pe cont propriu, sau de către orice entitate, alta decât o instituție de credit, având sediul social într-un stat membru al Spațiului Economic European, autorizată să emită mijloace de plată sub formă de monedă electronică;".

3. La articolul 2 alineatul (1), litera k) se modifică și va avea următorul cuprins:k) garanție financiară - sume de bani, instrumente financiare și/sau creanțe private, destinate garantării unor obligații financiare;".

4. La articolul 2 alineatul (1), litera q) se modifică și va avea următorul cuprins:q) stat membru - stat membru, astfel cum acesta a fost definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare;".

5. La articolul 3, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) o instituție financiară supusă supravegherii prudențiale, inclusiv: o instituție de credit, astfel cum a fost definită în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare; o firmă de investiții, astfel cum a fost definită în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare; o instituție financiară, astfel cum a fost definită în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare; o societate comercială de asigurare, de asigurarereasigurare și de reasigurare, precum și intermediari în asigurări, astfel cum au fost definiți acești termeni în Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare; un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, astfel cum acesta a fost definit în Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare; o societate de administrare a investițiilor, astfel cum aceasta a fost definită în Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare;

6. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 4 (1) Punerea la dispoziție a garanției financiare se face prin remiterea, transferarea, deținerea, înregistrarea sau orice altă modalitate prin care beneficiarul garanției ori persoana care acționează pe seama acestuia obține detenția sau controlul asupra garanției financiare. Garanția financiară se consideră pusă la dispoziție chiar dacă furnizorul acesteia beneficiază de dreptul de a înlocui garanția financiară, dreptul de a retrage în favoarea sa surplusul de garanții ori dreptul de a încasa veniturile aferente creanțelor private, până la o dispoziție contrară.

7. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins:(2¹) Pentru creanțele private, includerea într-o listă de creanțe, furnizată în scris sau într-un mod echivalent din punct de vedere juridic beneficiarului garanției, este suficientă pentru a identifica creanța privată și pentru a dovedi punerea la dispoziție a creanței private ca garanție financiară între părți, precum și față de debitor și/sau terți.

8. La articolul 5, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 5 (1) Încheierea, valabilitatea, prioritatea, opozabilitatea, executarea sau admiterea ca probă a contractului de garanție financiară, precum și punerea la dispoziție a garanției financiare nu sunt condiționate de îndeplinirea vreunei formalități.

9. La articolul 5, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Fără a aduce atingere dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, republicată, cu modificările ulterioare, și dispozițiilor naționale referitoare la condițiile contractuale neloiale, debitorul care este parte într-o convenție din care rezultă o creanță privată poate să renunțe în mod valid, prin înscris sau altă formă echivalentă din punct de vedere juridic, la: a) drepturile sale de compensare a obligațiilor sale față de creditorii creanței private sau față de persoanele cărora respectiva creanță privată le-a fost pusă la dispoziție drept garanție; b) drepturile care îi revin în temeiul normelor privind secretul bancar, care ar putea prejudicia sau limita posibilitatea creditorului care este parte într-o convenție din care rezultă o creanță privată de a oferi informații cu privire la creanța privată sau debitor, în scopul utilizării acelei creanțe private drept garanție.

10. La articolul 6 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) în cazul instrumentelor financiare și al creanțelor private, prin vânzarea sau însușirea acestora, prin compensarea valorii lor cu valoarea obligațiilor financiare garantate ori prin reținerea instrumentelor respective drept plată a acestor obligații.

11. La articolul 6 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) părțile au convenit, prin contractul de garanție financiară fără transfer de proprietate, cu privire la modul de evaluare a instrumentelor financiare și a creanțelor private.

12. La articolul 6, alineatele (6)-(8) se modifică și vor avea următorul cuprins:(6) Prevederile art. 151 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile în ceea ce privește sechestrarea și valorificarea sumelor de bani, a instrumentelor financiare și a creanțelor private asupra cărora este constituită o garanție financiară în favoarea beneficiarului acesteia. (7) Prevederile art. 145 din Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile în ceea ce privește momentul la care operează transferul dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare care fac obiectul garanției financiare. (8) Prevederile alin. (1) lit. b) se realizează cu respectarea reglementărilor emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

13. La articolul 7, alineatul (6) se abrogă.

14. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9¹, cu următorul cuprins:Articolul 9¹ Prevederile art. 7-9 nu se aplică în privința creanțelor private.

15. La articolul 14, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Prezenta ordonanță nu aduce atingere dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 288/2010 .

Articolul 14

Ordinele de transfer introduse într-un sistem înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, dar decontate începând cu această dată, sunt supuse dispozițiilor Legii nr. 253/2004 .