(1) Ca urmare a divizării parțiale de la art. 1 alin. (1) , AFER, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, rămâne în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu preluarea activității, a personalului și patrimoniului din domeniul Organismului Notificat Feroviar Român - ONFR, denumit în continuare ONFR.
(2) AFER este organismul tehnic de specialitate al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, independentă în ceea ce privește organizarea, structura juridică și procesul decizional față de orice operator de transport feroviar, administrator/gestionar de infrastructură feroviară, solicitant de certificare și entitate contractantă, cu atribuții principale de certificare, evaluare a conformității, autorizare, omologare și agrementare în domeniul feroviar, transport cu metroul, metroul ușor, monorai și transport urban, suburban și regional pe șine, căi ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic, de asigurare a supravegherii prin acțiuni de inspecție tehnică a liniilor ferate industriale, precum și alte atribuții prevăzute de legislația în vigoare aplicabilă.