Prevederile art. I pct. 26-29 și 31 intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe. Prezenta ordonanță transpune prevederile Directivei (UE) 2021/514 a Consiliului din 22 martie 2021 de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 104/1 din 25 martie 2021.