În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) inspecție tehnică - examinarea unui produs, proces, serviciu, unei instalații sau a proiectului acestora și determinarea conformității sale cu cerințele generale și/sau specifice;

b) inspector tehnic - personal din cadrul AFER care efectuează inspecții tehnice și supraveghează prin acțiuni de inspecție tehnică;

c) proces - ansamblul de activități corelate sau în interacțiune care transformă elemente de intrare în elemente de ieșire;

d) produs - rezultat al unui proces; orice sistem, subsistem, ansamblu, subansamblu, piesă, componentă sau logistică ce poate fi utilizată pentru infrastructură, semnalizare, alimentarea cu energie electrică, material rulant sau controlul-comanda circulației sau pentru instalația de mentenanță sau raportându-se la mai multe dintre aceste elemente;

e) supraveghere prin acțiuni de inspecție tehnică - supravegherea în timpul realizării unui produs, urmărind procesul, comportamentul în exploatare al produsului, precum și modul de realizare a serviciului, inclusiv verificarea menținerii în parametrii tehnici prevăzuți în documentația tehnică de referință.