LexistoriaDreptul la drept.

Reglementări privind monitorizarea cheltuielilor tuturor spitalelor publice

Azi

OG 17/2012 · 2 articole

Articolul 15

(1) Ordonatorii de credite ai spitalelor publice, indiferent de modul de subordonare, au obligația să transmită lunar la Ministerul Sănătății, până la data de 20 a lunii curente pentru luna anterioară, situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public, avizată de ordonatorul principal de credite.

(2) Până la data de 25 a lunii curente pentru luna anterioară, Ministerul Sănătății are obligația să verifice dacă situațiile prevăzute la alin. (1) au fost transmise și să notifice ordonatorii principali de credite ai spitalelor publice și Ministerul Finanțelor Publice în cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (1).

(3) Prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului finanțelor publice, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se vor stabili formatul situațiilor prevăzute la alin. (1), precum și modalitatea de transmitere a acestora.

(4) Ordonatorul principal de credite al spitalului public are obligația de a verifica realitatea și exactitatea datelor din situațiile prevăzute la alin. (1).

Articolul 16

(1) Următoarele fapte constituie contravenții:

a) prezentarea de date eronate în situațiile prevăzute la art. 15 alin. (1) de către ordonatorii de credite ai spitalelor publice și/sau avizarea unor astfel de situații de către ordonatorii principali de credite;

b) nerespectarea termenelor prevăzute la art. 15 alin. (1) și (2).

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.

(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul cu atribuții de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

(4) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) se aplică ordonatorului de credite al spitalului public și/sau, după caz, ordonatorului principal de credite care se face vinovat de nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (1).