LexistoriaDreptul la drept.

OG 17/2014

Azi

Text integral · 2 articole

Articolul I

Alineatul (3) al articolului 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată."

Articolul II

Procesele și cererile privind înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe a Guvernului se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data când acestea au fost pornite. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Ilie Botoș, secretar de stat p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat Ministrul justiției, Robert Marius Cazanciuc Ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu p. Ministrul delegat pentru buget, Daniela Pescaru, secretar de stat București, 26 august 2014. Nr. 17.