LexistoriaDreptul la drept.

Rezidențiatul

Azi

OG 18/2009 · 27 articole

A înlocuit OG 12/2008 (până la 3 septembrie 2009), Legea 179/2008 (până la 3 septembrie 2009).

Secțiunea 1 — Dispoziții generale

Articolul 1

(1) Rezidențiatul reprezintă forma specifică de învățământ postuniversitar pentru absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, stomatologie și farmacie, care asigură pregătirea necesară obținerii uneia dintre specialitățile cuprinse în Nomenclatorul specialităților medicale, medicodentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.

(2) Specialitățile și durata pregătirii prin rezidențiat se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.

Articolul 2

(1) Rezidențiatul se organizează în următoarele forme: pe locuri și pe posturi și are o durată cuprinsă între 3 și 7 ani, în funcție de specialitate.

(2) Pregătirea în rezidențiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică și practică, fiind normată ca activitate didactică doar activitatea de pregătire în rezidențiat efectuată de către cadrele didactice universitare, în conformitate cu numărul orelor de curs și de aplicații din curriculumul aprobat.

(3) Cifra de școlarizare pentru rezidențiat este stabilită anual prin ordin al ministrului sănătății. La stabilirea cifrei de școlarizare se are în vedere capacitatea de pregătire disponibilă comunicată de instituțiile de învățământ superior cu profil medical acreditate, până cel târziu la data de 1 august a fiecărui an. Pentru domeniul medicină, cifra de școlarizare este cel puțin egală cu numărul absolvenților cu diplomă de licență din promoția anului în curs.

Articolul 3

Abrogat la 3 august 2025 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Ministerul Sănătății organizează admiterea în rezidențiatul pe locuri și pe posturi, prin concurs național, pentru domeniul medicină, domeniul medicină dentară și, respectiv, domeniul farmacie, cu tematică și bibliografie unice, în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației.

(2) Concursul național prevăzut la alin. (1) se poate desfășura și la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătății și instituțiile de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate care organizează programe de pregătire în rezidențiat.

(3) Începând cu concursul național de rezidențiat din trimestrul IV al anului 2026, pentru domeniul medicină concursul se poate organiza pentru următoarele subdomenii:

a) subdomeniul specialități medicale;

b) subdomeniul specialități chirurgicale;

c) subdomeniul specialități paraclinice și de laborator;

d) subdomeniul anestezie și terapie intensivă și medicină de urgență.

(4) Repartiția specialităților pe cele patru subdomenii prevăzute la alin. (3) se face prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea Colegiului Medicilor din România.

(5) Tematica și bibliografia pentru fiecare domeniu, respectiv subdomeniu de concurs sunt publicate cu cel puțin 6 luni înainte de organizarea concursului.

(6) Rezultatele concursului național de admitere în rezidențiat pe locuri și pe posturi se confirmă prin ordin al ministrului sănătății.

Articolul 4

(1) Pentru înscrierea la concursul de rezidențiat pe locuri și pe posturi se percepe o taxă, al cărei cuantum se stabilește prin ordin al ministrului sănătății.

(2) Sumele încasate din plata taxelor se fac venit la bugetul Ministerului Sănătății și se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor de personal și materiale necesare susținerii concursului de rezidențiat sau selecției, iar sumele rămase disponibile se reportează în anul următor și se utilizează cu aceeași destinație.

(3) Ministerul Sănătății poate utiliza colaboratori în condițiile legii.

(4) Pentru organizarea și desfășurarea concursului național de rezidențiat, în condițiile prevăzute la art. 3 alin. (2) , Ministerul Sănătății încheie contracte de prestări servicii cu instituțiile de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate care organizează programe de pregătire în rezidențiat, în baza cărora se stabilesc atât obligațiile, cât și responsabilitățile părților.

(5) Necesarul de bunuri și servicii aferente activităților ocazionate de organizarea concursului de rezidențiat, precum și categoriile de cheltuieli ce pot fi decontate se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății anterior semnării contractelor prevăzute la alin. (4) .

Articolul 5

(1) Preparatorii universitari și asistenții universitari medici, medici stomatologi și farmaciști, confirmați în urma concursului național de rezidențiat, efectuează pregătirea în rezidențiat în afara normei de bază didactice.

(2) Admiterea la rezidențiat a cadrelor didactice din învățământul universitar din domeniul sănătate se face în aceleași condiții ca pentru orice absolvent al învățământului universitar medical.

(3) Medicii rezidenți, medicii stomatologi rezidenți, respectiv farmaciștii rezidenți care ocupă prin concurs posturi de asistent de cercetare științifică efectuează pregătirea în afara normei de bază, cu păstrarea tuturor drepturilor de rezident.

Articolul 6

(1) Niciun medic, medic stomatolog sau farmacist nu poate fi în același timp rezident în mai multe specialități sau în forme de rezidențiat distincte.

(2) Calitatea de rezident încetează în următoarele situații:

a) la data finalizării programului de pregătire în rezidențiat, certificată de către coordonatorul sau directorul de program de rezidențiat, în baza carnetului de rezident și a caietului de monitorizare a pregătirii rezidentului, dar nu mai devreme de prima sesiune de examene organizată în specialitatea respectivă, după expirarea stagiului minim aferent specialității;

b) pe durata pregătirii, pentru oricare dintre cazurile de încetare a contractului individual de muncă prevăzute de lege;

c) prin renunțare expresă, formulată în scris către Ministerul Sănătății;

d) în caz de incompatibilitate;

e) alte cazuri prevăzute de lege.

(3) Prin incompatibilitate, în sensul prevăzut la alin. (2) lit. d) , se înțelege situația în care un rezident, pe parcursul pregătirii, susține un alt concurs de rezidențiat, în urma căruia este confirmat rezident prin ordin al ministrului sănătății.

(4) Rezidentul care se află într-o situație de incompatibilitate are obligația de a aduce la cunoștința Ministerului Sănătății această situație, în scris, în termen de 15 zile de la data confirmării calității de rezident prin ordinul ministrului sănătății prevăzut la alin. (3) .

(5) În termen de 15 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4) , rezidentul trebuie să opteze pentru pregătirea într-o singură specialitate.

(6) În cazul în care rezidentul aflat în stare de incompatibilitate nu își exprimă opțiunea potrivit alin. (5) , iar starea de incompatibilitate continuă să existe, se consideră de drept că acesta a renunțat la calitatea de rezident dobândită anterior apariției stării de incompatibilitate, acest fapt fiind constatat de Ministerul Sănătății.

(7) În situația în care un medic specialist, un medic stomatolog specialist sau un farmacist specialist înscris la programul de pregătire într-o altă specialitate în regim cu taxă într-una din sesiunile bianuale organizate de Ministerul Sănătății se înscrie la un nou program de pregătire într-o altă specialitate, acesta se află în stare de incompatibilitate și are obligația de a opta, în scris, în maximum 15 zile de la data începerii unui nou program de pregătire pentru una dintre cele două specialități; în caz contrar se consideră că a renunțat la primul program de pregătire.

Articolul 7

(1) Pe perioada pregătirii în rezidențiat, medicii rezidenți pot urma alte forme de învățământ postuniversitar medical uman de specialitate, în afara programului de pregătire în rezidențiat.

(2) Condițiile de participare la programele de studii complementare în vederea obținerii de atestate și condițiile de exercitare a competențelor dobândite se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.

Articolul 8

(1) Întreaga activitate de pregătire prin rezidențiat se desfășoară sub autoritatea Ministerului Sănătății și a Ministerului Educației, Cercetării și Inovării și în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Stomatologi din România și Colegiul Farmaciștilor din România, după caz.

(2) Gestionarea activității de pregătire în rezidențiat, prin Registrul matricol național al rezidenților, se face, la nivel național, de către Ministerul Sănătății, prin structura de specialitate, respectiv de către Ministerul Educației, prin instituțiile de învățământ superior care au în structură facultăți de medicină, medicină dentară/stomatologie și farmacie care au programe de studii de medicină, medicină dentară/stomatologie și farmacie acreditate prin direcțiile de pregătire în rezidențiat și departamentele de pregătire în rezidențiat, organizate conform dispozițiilor Legii învățământului superior nr. 199/2023 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Abrogat.

(4) Normele de gestionare a Registrului matricol național al rezidenților se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației.

Articolul 9

(1) Pregătirea în rezidențiat se desfășoară în mod descentralizat, regional, la nivelul centrelor universitare cu facultăți de medicină, stomatologie și farmacie acreditate, prin departamentele de învățământ postuniversitar medical, medico-dentar și farmaceutic în unități sanitare publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, autorităților administrației publice locale, ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, inclusiv în unități medico-militare sau aflate în administrarea universităților de medicină și farmacie, precum și în cabinete medicale individuale de medicină de familie.

(2) Instituțiile de învățământ superior cu facultăți de medicină, stomatologie și farmacie acreditate propun Ministerului Sănătății coordonatorii de program de rezidențiat, directorii de program, precum și responsabilii de formare, în unități medico-militare și în unități sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății, autorităților administrației publice locale sau ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și în cabinete medicale individuale de medicină de familie.

(3) Coordonatorul de program trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie șef de disciplină, șef de departament, șef de laborator sau farmacist-șef, certificat în specialitatea programului;

b) să fie cadru didactic universitar cu funcție de predare - profesor, conferențiar sau șef de lucrări.

(3¹) Coordonatorii de program de rezidențiat îndrumă pregătirea în rezidențiat la nivel unitar, în mod distinct, pe fiecare specialitate atât în cadrul unităților, cât și al instituțiilor prevăzute la alin. (1) și la art. 9¹ alin. (1) .

(3²) În activitatea de pregătire în rezidențiat, coordonatorii de program nominalizează responsabilii de formare pe baza curriculei aprobate.

(3³) Responsabilul de formare trebuie să fie șef de secție, șef de laborator, farmacist-șef, șef serviciu medical sau șef compartiment.

(3⁴) Responsabilul de formare îndrumă medicii rezidenți, medicii stomatologi rezidenți și farmaciștii rezidenți, medicii rezidenți încadrați în direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București pe întreaga durată a perioadei de stagiu, realizată în secțiile din cadrul unităților, cât și al instituțiilor prevăzute la alin. (1) și la art. 9¹ alin. (1) .

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3) , directorul programului de rezidențiat în medicina de urgență trebuie să efectueze gărzi în cadrul unei unități de primiri urgențe și să îndeplinească unul dintre următoarele criterii:

a) să fie cadru didactic universitar - șef de lucrări, conferențiar sau profesor la disciplina medicină de urgență;

b) să fie medic primar medicină de urgență sau medic specialist medicină de urgență, cu rezidențiat în medicină de urgență, cu 5 ani vechime ca specialist în unitatea de primiri urgențe;

c) să fie medic primar anestezie și terapie intensivă, cu 5 ani vechime în unitatea de primiri urgențe.

(5) Pentru programul de rezidențiat în specialitatea medicină de familie sunt nominalizați coordonatori de program cadre didactice universitare - profesor, conferențiar, șef de lucrări în specialitatea medicină de familie, medicină internă sau pediatrie.

(6) Nominalizarea coordonatorilor de program se face de către instituțiile de învățământ superior din domeniul sănătate acreditate și cu avizul colegiilor profesionale.

(7) Listele cu coordonatorii acreditați se revizuiesc anual până la data de 1 noiembrie a fiecărui an.

(8) În cazul în care un coordonator/director de program își suspendă activitatea în condițiile legii, pe o perioadă mai mare de o lună, la propunerea instituțiilor de învățământ superior din domeniul sănătate acreditate în cauză, coordonarea rezidenților va fi preluată temporar de alte cadre didactice sau medici primari în specialitatea respectivă, având titlul de doctor în științe medicale. Dacă suspendarea este mai mare de 6 luni, se numește un alt coordonator/director de program sau rezidenții vor fi redistribuiți altor coordonatori/directori de program disponibili din centrul universitar respectiv, după caz.

(9) Pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază, directorii de program și responsabilii de formare în rezidențiat beneficiază de majorarea salariului de bază avut conform prevederilor legale în vigoare pe perioada cât exercită aceste funcții.

(10) Responsabilii de formare din unitățile medico-militare și din unitățile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății, autorităților administrației publice locale sau ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și din cabinetele medicale individuale de medicină de familie beneficiază de plata indemnizației prin transfer de la direcțiile de sănătate publică.

Articolul 9¹

(1) Pregătirea în rezidențiat se poate desfășura și în cadrul unităților sanitare private și în instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, care au în structură programe de studii universitare de licență în domeniul medicină, stomatologie sau farmacie.

(2) Unitățile și instituțiile prevăzute la alin. (1) propun Ministerului Sănătății coordonatorii de program de rezidențiat, directorii de program, precum și responsabilii de formare.

Articolul 10

(1) Pregătirea în rezidențiat se desfășoară, pentru fiecare specialitate, conform unui curriculum național de pregătire și unui barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice, obligatorii și unice pe țară.

(2) Regulamentul de efectuare a pregătirii prin rezidențiat se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației, cercetării și inovării.

(3) Pentru fiecare specialitate, curriculumul de pregătire este propus de direcțiile de pregătire în rezidențiat din cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate, avizat de către comisiile consultative de specialitate ale Ministerului Sănătății și aprobat prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației, după consultarea prealabilă a Colegiului Medicilor din România, a Colegiului Medicilor Stomatologi din România și a Colegiului Farmaciștilor din România, după caz.

(4) Curriculumurile aprobateconform alin. (3) se publică pe site-ul Ministerului Sănătății în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la aprobare.

(4¹) Curriculumurile se revizuiesc ori de câte ori este nevoie, în funcție de evoluția științei și tehnicii.

(4²) Curriculumurile revizuite, precum și cele aferente specialităților nou-înființate sunt aprobate potrivit dispozițiilor alin. (3) și se aplică rezidenților care intră în pregătire în urma concursului de rezidențiat organizat în trimestrul IV al anului respectiv.

(5) Activitatea de pregătire teoretică și practică, reprezentată de baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice, este consemnată în două documente cu caracter obligatoriu, netransmisibile, denumite Carnetul de rezident și Caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului.

(6) Pentru fiecare specialitate din Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, conținutul caietului de monitorizare este propus de direcțiile de pregătire în rezidențiat, în baza curriculumului de pregătire în vigoare, avizat de comisia de specialitate a Ministerului Sănătății pentru specialitatea respectivă și aprobat de Ministerul Sănătății.

Articolul 11

Pe perioada pregătirii, rezidenții pot închiria un loc de cazare în căminele universitare, spațiile de cazare anexate spitalelor universitare ori clinice acreditate din centrul unde au fost repartizați sau detașați ori în cămine de rezidenți, în condițiile legii.

Articolul 12

(1) Rezidenții efectuează pregătirea de specialitate în unități sanitare acreditate, în unități medico-militare, în unități sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății, autorităților administrației publice locale sau ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și în cabinete medicale individuale de medicină de familie.

(2) Unitățile de pregătire se desemnează de Ministerul Sănătății pe baza avizului emis de către direcțiile de pregătire în rezidențiat din cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate, în baza criteriilor și procedurilor de avizare/reavizare.

(2¹) Pentru secțiile sau compartimentele clinice definite la art. 170 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu este necesară obținerea avizului prevăzut la alin. (2) .

(3) Criteriile și procedurile de avizare/reavizare prevăzute la alin. (2) sunt aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației.

Articolul 12¹

(1) Rezidenții pot efectua pregătirea de specialitate și în cadrul unităților și instituțiilor prevăzute la art. 9¹ alin. (1) .

(2) Unitățile și instituțiile de pregătire se nominalizează la cererea acestora de către Ministerul Sănătății, după verificarea îndeplinirii condițiilor și criteriilor prevăzute la art. 9¹ alin. (1) .

Articolul 13

(1) Cheltuielile de personal aferente medicilor rezidenți, medicilor stomatologi rezidenți și farmaciștilor rezidenți, medicilor rezidenți încadrați în direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, în alte unități cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Sănătății, din unități sanitare de stat și private și din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă se suportă de la bugetul de stat, în limita duratei maxime prevăzute pentru specialitatea pentru care optează.

(1¹) Instituțiile de învățământ superior particulare acreditate suportă din venituri proprii cheltuielile aferente coordonatorilor de program de rezidențiat, directorilor de program, precum și responsabililor de formare.

(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă prin instituțiile cu care medicii rezidenți, medicii stomatologi rezidenți și farmaciștii rezidenți, pe loc, respectiv pe post, au încheiat contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată sau au raporturi de serviciu, după caz, în baza documentelor doveditoare privind frecventarea stagiilor, emise de unitatea la care se efectuează pregătirea.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2023, cheltuielile de personal prevăzute la alin. (1) sunt suportate de la bugetul de stat, pentru persoanele care promovează un nou concurs de rezidențiat, și sunt confirmate prin ordin al ministrului sănătății, în limita a maximum 10 ani de pregătire.

(4) În termenul prevăzut la alin. (3) persoanele în cauză pot începe maximum 3 programe de rezidențiat dacă nu finalizează cel puțin unul dintre acestea cu promovarea examenului de specialist. La calculul celor 3 programe de rezidențiat se iau în considerare și eventualele schimbări de specialitate potrivit art. 22² .

(5) După expirarea termenului prevăzut la alin. (3) cheltuielile de personal prevăzute la alin. (1) se pot suporta din bugetele unităților sanitare angajatoare.

(6) În vederea aplicării prevederilor alin. (3) și (5) , precum și pentru monitorizarea pregătirii rezidenților, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București au obligația de a raporta lunar Ministerului Sănătății datele privind situația acestora.

Articolul 13¹

(1) Începând cu luna iulie 2017, rezidenții prevăzuți la art. 13 alin. (1) cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 7.100 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, beneficiază de o bursă de rezidențiat în cuantum lunar de 670 lei.

(2) Bursa de rezidențiat se acordă până la data la care personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție la nivelul reglementat pentru anul 2022 de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(3) Bursa de rezidențiat prevăzută la alin. (1) nu face parte din salariul brut/solda brută, nu este supusă impozitului pe venit și nu constituie bază de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru șomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă și boli profesionale.

(4) Plata lunară a bursei de rezidențiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătății pentru unitățile sanitare de stat din subordinea sa, pentru unitățile sanitare private și pentru unitățile sanitare de stat din subordinea autorităților administrației publice locale, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate prin ordin al ministrului sănătății, respectiv prin bugetele aprobate ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate de ordonatorii principali de credite ai acestora, precum și prin bugetul aprobat Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru rezidenții din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.

Articolul 14

(1) Pentru fiecare dintre specialitățile prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală se elaborează Fișa postului rezidentului, cu caracter și conținut general obligatorii, care cuprinde drepturile, obligațiile și limitele de competență ale acestuia.

(2) Fișele posturilor prevăzute la alin. (1) se elaborează de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și sunt avizate de Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Stomatologi din România și, respectiv, Colegiul Farmaciștilor din România, după caz.

(3) Limitele de competență corespunzătoare nivelului de formare al modulelor parcurse pentru medicii rezidenți se stabilesc în cadrul curriculumului de pregătire și sunt trecute în mod obligatoriu în fișa postului întocmită de angajator, alături de celelalte drepturi și obligații ale rezidentului cu statut de salariat.

Articolul 15

(1) Abrogat.

(2) Etapa ulterioară încheierii pregătirii în rezidențiat o constituie examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și, respectiv, farmacist specialist, cuprinzând o probă scrisă și probe clinice sau practice.

(3) Examenul prevăzut la alin. (2) se organizează de Ministerul Sănătății în centrele universitare cu facultăți de medicină generală, stomatologie și farmacie acreditate în care s-a efectuat pregătirea. Comisiile de examinare și comisiile de soluționare a contestațiilor sunt formate din specialiști și sunt numite prin ordin al ministrului sănătății la propunerea instituțiilor de învățământ superior publice acreditate, care au facultăți de medicină, stomatologie și farmacie acreditate, cu avizul colegiilor profesionale.

(3¹) Prin excepție de la prevederile alin. (3) și (8) , pentru specialitatea anestezie și terapie intensivă și, respectiv, specialitatea medicină de urgență, examenul se organizează potrivit metodologiilor aprobate prin ordin al ministrului sănătății. Pentru alte specialități pentru care se organizează examen de specialist la nivel european prin societățile medicale de profil, Ministerul Sănătății poate organiza examen potrivit unor metodologii specifice, aprobate prin ordin al ministrului sănătății.

(3²) Începând cu sesiunea de examen din semestrul II al anului 2026, proba scrisă a examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și, respectiv, farmacist specialist se desfășoară cu subiecte unice pe țară pentru fiecare specialitate. Comisia națională de elaborare a subiectelor pentru proba scrisă este formată din coordonatori de rezidențiat din specialitatea respectivă din toate centrele universitare unde se desfășoară pregătirea și este desemnată prin ordin al ministrului sănătății. Președintele comisiei se desemnează prin tragere la sorți în dimineața examenului dintre membrii comisiei. Probele clinice sau practice se susțin în fața unor comisii propuse de instituțiile de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate, respectiv instituțiile de învățământ superior care au în structură facultăți de medicină, medicină dentară/stomatologie și farmacie care au programe de studii de medicină, medicină dentară/ stomatologie și farmacie acreditate, cu avizul colegiilor profesionale și numite prin ordin al ministrului sănătății.

(3³) Pentru examenul prevăzut la alin. (3¹) , punctajul obținut se poate asimila cu media generală a examenului prevăzut la alin. (2) sau cu nota obținută la una dintre probele din cadrul acestuia, prin aplicarea unei metodologii specifice, aprobată prin ordin al ministrului sănătății.

(3⁴) Ministerul Sănătății poate organiza în același an calendaristic, în sesiuni diferite, atât examenul prevăzut la alin. (2) , cât și examenul prevăzut la alin. (3¹) .

(4) La examen se pot prezenta doar medicii, medicii stomatologi sau farmaciștii care au efectuat integral programul de pregătire și au obținut diploma eliberată de instituțiile de învățământ superior cu facultăți de medicină, stomatologie și farmacie.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4) , la examen se pot prezenta și rezidenți aflați în ultimele 6 luni dinaintea finalizării integrale a pregătirii, pe baza propunerii coordonatorului sau directorului de program de rezidențiat și numai cu aprobarea ministrului sănătății, cu obligația finalizării de către aceștia a programului de pregătire.

(6) Examenul poate fi susținut în termen de maximum 5 ani de la data încheierii programului de pregătire.

(6¹) Unitățile sanitare în care rezidenții sunt încadrați au obligația de a transmite, în maximum 5 zile lucrătoare de la data finalizării integrale a pregătirii, lista rezidenților, însoțită de dovada prevăzută la alin. (7) , către direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București sau către structura de specialitate care coordonează activitatea spitalelor din cadrul ministerelor cu rețea sanitară proprie, după caz. Acestea au obligația de a transmite Ministerului Sănătății, în maximum 3 zile lucrătoare de la primire, lista centralizată a rezidenților, însoțită de dovada prevăzută la alin. (7) .

(7) După promovarea examenului, în cel mult 30 de zile lucrătoare de la ultima zi a sesiunii de examene organizate sau, după caz, în cel mult 30 de zile lucrătoare de la prezentarea dovezii privind finalizarea integrală a pregătirii, în situațiile prevăzute la alin. (4) , ministrul sănătății confirmă prin ordin titlul de medic specialist, de medic stomatolog specialist sau de farmacist specialist, după caz.

(8) Metodologia desfășurării probelor examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și, respectiv, farmacist specialist se aprobă prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului educației, cercetării și inovării.

Articolul 15¹

(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1) și art. 15 , se confirmă specialiști într-o specialitate medicală, medico-dentară sau farmaceutică nou-înființată, cadrele didactice universitare titulare în instituțiile de învățământ superior cu profil medical, medico-dentar și farmaceutic uman, care la data înființării noii specialități sunt încadrate la disciplinele corespondente acesteia sau la disciplinele care includ domeniul de formare al noii specialități și sunt confirmate prin ordin al ministrului sănătății, specialiști sau primari într-o altă specialitate.

(2) Confirmarea titlului de medic specialist, medic stomatolog specialist sau de farmacist specialist, după caz, în specialitatea nou-înființată se face nominal, prin ordin al ministrului sănătății, la cererea cadrelor didactice universitare prevăzute la alin. (1) .

Articolul 15²

(1) Se confirmă în gradul de medic primar, medic stomatolog primar sau farmacist primar, după caz, în specialitatea nou-înființată, profesorii universitari, conferențiarii universitari și lectorii/șefii de lucrări titulari la data înființării noii specialități în instituțiile de învățământ superior cu profil medical, medico-dentar și farmaceutic uman și care au dobândit titlul de specialist în noua specialitate înființată în condițiile prevăzute la art. 15¹ .

(2) Confirmarea în gradul de primar în specialitatea nou-înființată se face nominal, prin ordin al ministrului sănătății, la cererea cadrelor didactice universitare prevăzute la alin. (1) .

Articolul 15³

Cadrele didactice universitare care au beneficiat de prevederile art. 15¹ și 15² la înființarea unei noi specialități medicale, medico-dentare sau farmaceutice obțin titlul de specialist într-o altă specialitate nou-înființată numai potrivit prevederilor art. 19 și se pot prezenta la examenul pentru obținerea gradului de primar în această specialitate, după îndeplinirea condiției de vechime ca specialist prevăzută în anexa la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale a personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar.

Secțiunea a 2-a — Rezidențiatul pe locuri

Articolul 16

(1) Admiterea în rezidențiatul pe locuri se face prin concurs național organizat de Ministerul Sănătății la nivelul instituțiilor de învățământ superior medical cu facultăți de medicină, stomatologie și farmacie acreditate, în sesiune unică, în trimestrul IV al fiecărui an.

(2) Concursul se organizează pe domeniile medicină, stomatologie și farmacie, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului sănătății.

(2¹) Medicii, medicii stomatologi și farmaciștii care susțin concursul național de admitere în rezidențiat se înscriu separat pe locurile/posturile alocate Ministerului Sănătății, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției și Ministerului Educației și Cercetării, pentru candidații români de pretutindeni, fiind întocmite clasificări separate.

(2²) În urma susținerii concursului național de admitere în rezidențiat, candidații vor alege locurile și posturile disponibile din listele publicate în ordinea descrescătoare a punctajului obținut conform metodologiei prevăzute la art. 3 alin. (1) .

(3) Medicii, medicii stomatologi și farmaciștii care promovează concursul organizat pentru rezidențiatul pe locuri și aleg loc în specialitate sunt confirmați prin ordin al ministrului sănătății, devenind rezidenți în specialitatea respectivă, cu pregătire în centrul universitar ales.

Articolul 17

Abrogat la 3 august 2025 · de Alineatul (3

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Rezidențiatul pe locuri se organizează pentru un număr de locuri în acord cu necesitățile din teritoriu, stabilit conform previziunilor pe specialități pentru următorii 3-7 ani transmise de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, pe baza criteriilor stabilite de Ministerul Sănătății, conform politicilor de resurse umane promovate.

(2) Medicii, medicii stomatologi și farmaciștii confirmați în rezidențiat încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidențiatului în specialitatea aleasă, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidențiat.

Secțiunea a 3-a — Rezidențiatul pe post

Articolul 18

(1) Rezidențiatul pe post se organizează în trimestrul IV al fiecărui an, în funcție de numărul de posturi solicitate de unitățile medico-militare și unitățile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății, autorităților administrației publice locale sau ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și de cabinetele medicale individuale de medicină de familie, în specialitățile prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.

(2) Rezidențiatul pe post se poate organiza numai pentru unități sanitare publice din zone deficitare din punctul de vedere al asigurării asistenței medicale.

(3) Unitățile și specialitățile pentru care se organizează rezidențiat pe post se aprobă anual prin ordin al ministrului sănătății.

(4) Pentru spitalele clinice cu secții clinice universitare, institute sau centre medicale clinice, precum și pentru spitalele regionale nu se organizează rezidențiat pe post.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (4) , se poate organiza rezidențiat pe post pentru specialitățile deficitare, care sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

(5¹) Medicii, medicii stomatologi și farmaciștii care aleg post în specialitate sunt confirmați prin ordin al ministrului sănătății, devenind rezidenți pe post în specialitatea respectivă, cu pregătire în centrul universitar ales.

(6) Rezidenții care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidențiat în condițiile prevăzute la alin. (1)-(3) încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

(7) Medicii, medicii stomatologi și farmaciștii care promovează concursul de rezidențiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, înainte de începerea pregătirii în rezidențiat. Prin acest contract se prevede obligația de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat.

(8) Obligația prevăzută la alin. (7) se stabilește prin act adițional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Nerespectarea de către salariat a obligației asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, precum și la restituirea primei de instalare, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adițional la contractul individual de muncă.

(8¹) Cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională se stabilesc pe ani de studii, prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației naționale, pentru fiecare din specialitățile prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.

(9) Prevederile alin. (7) nu se aplică în cazul în care prin reorganizare este desființată unitatea sanitară în care se află postul în care este confirmat ca rezident.

(10) Prevederile alin. (7) se aplică și în cazul restructurării unităților sanitare prin reducerea numărului de posturi.

Articolul 18¹

(1) Prin excepție de la prevederile art. 16 și 18 , în cazul în care la finele repartiției candidaților promovați la concursul de rezidențiat rămân locuri/posturi de rezident neocupate, Ministerul Sănătății poate organiza redistribuirea, la cerere, a candidaților care la concursul de rezidențiat din sesiunea precedentă au fost declarați respinși, deși au obținut punctajul minim de promovare stabilit de metodologia de concurs, aprobată prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului educației naționale, dar s-au clasat în afara numărului de locuri/posturi publicat la concurs.

(2) În situația în care în sesiunea anterioară nu există candidați cu punctaj de promovare sau după redistribuirea prevăzută la alin. (1) au mai rămas locuri/posturi neocupate, Ministerul Sănătății poate organiza, în primul semestru al anului următor, o sesiune extraordinară a concursului de rezidențiat.

Articolul 18²

Redistribuirea prevăzută la art. 18¹ alin. (1) se face pe baza Metodologiei privind ocuparea prin redistribuire a locurilor/posturilor rămase libere la sesiunea de rezidențiat pe anul universitar în curs, aprobată prin ordin al ministrului sănătății, cu obligația respectării clasificării stabilite la concursul de rezidențiat susținut inițial.

Articolul 18³

În unitățile sanitare publice, posturile devenite vacante ca urmare a încetării contractelor individuale de muncă încheiate cu rezidenții pe post pot fi ocupate prin concurs de către rezidenții aflați în anul 3-6 de pregătire, cu avizul Ministerului Sănătății.