(1) În elaborarea și implementarea planului de amenajare a spațiului maritim, autoritățile competente utilizează date oficiale disponibile privind mediul, date sociale și datele economice colectate și gestionate de autoritățile competente, precum și alte date și informații relevante privind apele marine.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) , autoritățile competente utilizează documente oficiale și instrumente relevante, inclusiv pe cele deja disponibile în cadrul politicii maritime integrate sau Infrastructura națională pentru informații spațiale în România, constituită în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, republicată .