Articolul I
La articolul 4 alineatul (1), litera e¹) din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 8 noiembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "e¹) certificat de examinare de tip - document emis de către un organism notificat, prin care se atestă că un tip de produs supus evaluării conformității în baza unei reglementări tehnice care prevede evaluarea conformității produsului prin aplicarea modulului «examinare de tip» respectă cerințele acelei reglementări tehnice;".