(1) Persoanele încadrate pe funcția de auditor intern, după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, în cadrul entităților publice, structurilor județene cu personalitate juridică ale structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale recunoscute ca fiind de utilitate publică, precum și în cadrul altor structuri asociative de utilitate publică de interes general pentru administrația publică locală, care asigură activitatea de audit public intern în sistem de cooperare și care nu dețin certificatul de atestare, au obligația obținerii acestuia în termen de 2 ani de la ocuparea postului.
(2) În cazul în care certificatul de atestare nu este obținut în cadrul termenului prevăzut la alin. (1) , auditorul intern în cauză nu mai poate coordona și superviza misiuni de audit public intern.