Articolul 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 26 iunie 2014, aprobată prin Legea nr. 43/2015 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 8 (1) Agenția are acces nemijlocit, în condițiile legii, la baza de date comună pentru derularea fondurilor europene și naționale pentru agricultură și dezvoltare rurală. (2) Agenția are dreptul de a stabili o bază de date cu prețuri de referință, în special pentru bunuri, mașini, utilaje, echipamente specializate, silozuri, sere, grajduri, hale, mobilier, fără ca enumerarea să fie exhaustivă și cu standarde de cost ce vor fi utilizate în cadrul măsurilor/intervențiilor finanțate prin FEADR, FEGA, precum și pentru alte fonduri europene și/sau naționale. Prețurile de referință și standardele de cost publicate pe site-ul instituției sunt bazate pe o analiză a prețurilor din piață, au caracter obligatoriu și reprezintă plafoane maximale pentru cheltuieli eligibile acceptate.