c¹) garanția de buna conduita în sistemul electronic, în condițiile stabilite prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului;
(1) Operatorul Sistemului electronic este Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informatiei, instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informatiei, finanțată integral din venituri extrabugetare.
(2) Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informatiei se înființează prin hotărâre a Guvernului, prin reorganizarea Regiei Autonome "Inspectoratul General al Comunicațiilor" care se desființează.
(3) Veniturile extrabugetare ale Inspectoratului General pentru Comunicații și Tehnologia Informatiei provin, în principal, din următoarele surse:
a) tariful de utilizare a spectrului de frecvente radio;
b) tarifele de supraveghere și control în domeniul comunicațiilor și tehnologiei informatiei, prevăzute în actele normative în vigoare;
c) tariful de utilizare a sistemului electronic, tariful de înregistrare, tariful de reinnoire a înregistrării în sistemul electronic și tariful de participare în sistemul electronic;
d) alte venituri ce se pot realiza, conform prevederilor actelor normative în vigoare.