Anexa nr. 1
CERINȚE pentru elaborarea planurilor de preluare și gestionare a deșeurilor în porturi
Abrogat la 3 februarie 2022 · înlocuit de OG 9/2022. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Planurile trebuie să includă toate tipurile de deșeuri generate de navă și reziduurile mărfii provenind de la navele care fac în mod obișnuit escală în porturile românești și vor fi elaborate în funcție de mărimea portului și de tipurile de nave care fac escală.
1. Planurile trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a) evaluarea necesității de instalații portuare de preluare, avându-se în vedere necesitățile navelor care fac în mod obișnuit escală în port;
b) descrierea tipului și a capacității instalațiilor portuare de preluare;
c) descrierea detaliată a procedurilor de preluare și gestionare a deșeurilor generate de nave și a reziduurilor mărfii;
d) descrierea sistemului de tarifare;
e) procedurile de raportare a deficiențelor apărute la instalațiile portuare de preluare;
f) procedurile de consultare permanentă cu utilizatorii portuari, operatorii economici care gestionează deșeuri, operatorii portuari și cu alte părți interesate; și g) tipul și cantitățile de deșeuri generate de nave și de reziduuri ale mărfii preluate și gestionate.
2. Suplimentar, planurile trebuie să includă:
a) legislația relevantă în vigoare și formalitățile privind predarea;
b) persoana sau persoanele responsabile cu implementarea planului;
c) descrierea echipamentelor de pretratare și procesare în port, dacă există;
d) descrierea modului de înregistrare a preluărilor, folosit la instalațiile portuare de preluare, a cantităților de deșeuri generate de nave și de reziduuri ale mărfii preluate; și e) descrierea modului de gestionare a deșeurilor generate de navă și a reziduurilor mărfii. Procedurile privind preluarea și gestionarea deșeurilor trebuie să fie conforme din toate punctele de vedere cu cerințele de management corespunzătoare reducerii progresive a impactului asupra mediului. Se consideră că această conformitate este realizată dacă procedurile respectă Regulamentul (CE) nr. 1.221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management și audit (EMAS) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 și a Deciziilor 2001/681/CE și 2006/193/CE ale Comisiei.
3. Informații care trebuie comunicate tuturor utilizatorilor portuari:
a) referințe asupra importanței fundamentale a predării adecvate a deșeurilor generate de nave și a reziduurilor mărfii;
b) amplasarea instalațiilor portuare de preluare corespunzătoare fiecărei dane, cu schemă/hartă;
c) lista deșeurilor generate de nave și a reziduurilor mărfii;
d) lista punctelor de contact, a operatorilor și a serviciilor oferite;
e) descrierea procedurilor de predare;
f) descrierea sistemului de tarifare;
g) procedurile de raportare a deficiențelor apărute la instalațiile portuare de preluare.