Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale ale sectoarelor acestuia, precum și primării au obligația să asigure, în condițiile legii:

a) măsurile necesare pentru protecția sănătății publice, cu sprijinul și sub supravegherea organelor de specialitate ale statului;

b) măsuri corespunzătoare pentru conservarea și protecția mediului;

c) prevenirea poluarii accidentale a mediului sau a surselor și cursurilor de apa, prin depozitarea necontrolata a deșeurilor de către agenții economici sau de către cetățeni;

d) realizarea unor sisteme moderne de colectare, depozitare, transport și prelucrare a deșeurilor și gunoaielor; amenajarea unor locuri speciale de depozitare în fiecare localitate;

e) respectarea prevederilor legale și a documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism aprobate, precum și a normelor privind executarea construcțiilor;

f) curățenia străzilor, piețelor și a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zapezii, a ghetii de pe străzi și trotuare, colectarea și depozitarea reziduurilor menajere și stradale, sortarea și valorificarea resurselor materiale refolosibile;

g) repararea și întreținerea străzilor, a drumurilor comunale, podurilor, podetelor, curățarea și amenajarea șanțurilor, modernizarea drumurilor existente și realizarea unor drumuri comunale noi;

h) finalizarea construcțiilor începute;

i) întreținerea în buna stare a construcțiilor existente, repararea și zugravirea periodică a acestora;

j) organizarea de acțiuni pentru salubrizarea și igienizarea localităților;

k) curățenia și salubrizarea digurilor și a malurilor, a cursurilor de apa, asanarea terenurilor insalubre și prevenirea poluarii apelor;

l) repararea, întreținerea și modernizarea rețelei de distribuție a apei;

m) canalizarea și epurarea apelor uzate și pluviale;

n) buna organizare și funcționare a transportului în comun, păstrarea curățeniei și aspectului corespunzător al vehiculelor, întărirea ordinii și disciplinei;

o) respectarea stricta a normelor igienico-sanitare în piețele agroalimentare, în târguri și oboare;

p) amenajarea, potrivit planului urbanistic general, și întreținerea spațiilor verzi, a parcurilor, gradinilor publice, a terenurilor de sport și de joaca pentru copii, a celorlalte locuri publice de agrement;

r) păstrarea curățeniei și respectarea normelor igienico-sanitare în cinematografe, teatre, sali de sport, stadioane și în celelalte unități de cultura și sport aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale sau în administrarea consiliului local;

s) păstrarea, conservarea, repararea și restaurarea, în condițiile legii, a monumentelor de pe teritoriul comunei sau orașului.