(1) Salariile de bază și indemnizațiile de conducere pentru personalul artistic, tehnic și administrativ de specialitate, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc între limitele din grila prevăzută în anexă.
(2) Evaluarea personalului artistic, tehnic și administrativ de specialitate în vederea stabilirii salariilor de bază se face conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Culturii și Cultelor.
(3) La salariile de bază stabilite conform prevederilor alin. (1) se pot adăuga premii, stimulente, precum și sporuri prevăzute de lege sau în contractul colectiv de muncă pe ramură, în limitele bugetului aprobat.