LexistoriaDreptul la drept.

Finanțarea instituțiilor și companiilor de spectacole sau concerte

Azi

OG 21/2007 · 5 articole

Articolul 20

Finanțarea instituțiilor de spectacole sau concerte se realizează din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale, după caz, prin bugetul autorităților publice în subordinea cărora funcționează instituțiile respective, precum și din alte surse, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.

Articolul 21

(1) Finanțarea cheltuielilor necesare funcționării instituțiilor de spectacole sau concerte se realizează astfel:

a) cheltuielile necesare realizării programului minimal anual prevăzut în contractul de management se acoperă integral din subvenții acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz;

b) cheltuielile necesare realizării proiectelor, altele decât cele din programul minimal, se acoperă din venituri proprii, din subvenții acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, precum și din alte surse;

c) cheltuielile de personal se asigură din subvenții acordate de la bugetul de stat, respectiv de la bugetele locale, după caz, precum și din venituri proprii; pentru stimularea personalului pot fi utilizate fonduri din venituri proprii, în condițiile legii;

d) cheltuielile necesare pentru întreținerea, reabilitarea și dezvoltarea bazei materiale se acoperă din subvenții acordate de la bugetul de stat, respectiv de la bugetele locale, după caz, din venituri proprii și din alte surse;

e) cota de venituri proprii, rezultate din exploatarea unor bunuri aflate în administrare, se poate reține în procentul maxim prevăzut de lege; sumele astfel determinate se gestionează în regim extrabugetar pentru necesitățile instituției, cu aprobarea consiliului administrativ.

(2) Instituțiile de spectacole sau concerte pot beneficia de bunuri materiale și fonduri bănești primite sub formă de servicii, donații și sponsorizări, cu respectarea dispozițiilor legale; liberalitățile de orice fel pot fi acceptate numai dacă nu sunt grevate de condiții ori sarcini care ar afecta autonomia culturală a instituției.

Articolul 22

Obligațiile de plată ale instituțiilor de spectacole sau concerte, rezultate din contractele încheiate conform prevederilor art. 12 alin. (1¹) , se consideră cheltuieli aferente producțiilor artistice și se prevăd în bugetul de venituri și cheltuieli al instituției.

Articolul 23

(1) Ministerul Culturii și Cultelor, alte autorități ale administrației publice centrale, precum și autoritățile administrației publice locale pot susține, material și financiar, singure sau în parteneriat, realizarea unor programe și proiecte culturale, inclusiv turnee în țară ori în străinătate, ale instituțiilor de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și programelor și proiectelor realizate de companiile de spectacole sau concerte, în condițiile prevăzute de lege.

Articolul 24

Abrogat cel târziu la 20 decembrie 2007 · de Legea nr. 353/2007

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Autoritățile administrației publice centrale și locale pot concesiona companiilor de spectacole sau concerte activități ori servicii culturale, în condițiile prevăzute de lege.